marți, 15 decembrie 2015

Conteşti biserica, dar ce ştii despre ea?

Citesc o multime de statusuri, zi de zi, ale unor oameni care se străduiesc enorm să-şi depăşească blocaje engramate adânc în structurile subtile.
Oameni care sunt atât de fascinaţi de nişte teorii incomplete dar mai comode aşa, încât ajung să creadă despre ei înşişi că deţin nişte adevăruri incontestabile.
Oameni care ajung să se creadă învăţători, maeştri (că-i mai la modă termenul) – şi îi îmbrobodesc şi pe alţii, gata să îmbrăţişeze adevărul acestora, pentru că este al naibii de comod.


Foarte bine pentru ei.

Adevărul nu va fi integrat în valoarea sa absolută, ci procentual, în funcţie de cât este fiecare la un moment dat.
Fiecare procent de adevăr are valoarea sa în evoluţia cuiva. Şi 0,01 contează. Creşterea e logaritmică. Se simte.

Ceea ce îmi ridică mie nişte puncte de suspensie, sunt tocmai punctele de suspensie ridicate de unii dintre aceşti neo-profeţi cu privire la ceva ce nu cunosc, nu s-au sinchisit să cerceteze, nici măcar superficial, dar se poziţionează direct în opoziţie, din principiu.
Maliţios, ironic, cu aerele de superioritate caracteristice unora care au dat găuri noi în macaroane.

Aici am puncte de suspensie.
Uite-aşa: ......................................................................................................

Prietene evoluat, care tocmai te „dezengramezi”, te “deprogramezi”, te formatezi ca entitate de lumină, cum vrei tu, liberă, puternică, creatoare, etc.... prin tehnici fizice, şi pline de un Eu grandoman, separat de restul prostimii, oare chiar nu sesizezi că în loc să te eliberezi – tocmai te încarci cu un alt program, care la rândul său are plusuri şi minusuri­? Ohhh, şi câte minusuri.... Dar de unde să ştii, că nu există încă statistici pe termen lung... de unde să existe? (Exista voci care impută afecţiuni psihiatrice în urma unor practici new-age de „iluminare”, însă prefer să nu le iau de bune, până nu apare un studiu acreditat, cu grupuri de control, şi cercetare pe termen lung. Cert este că are, oarecum, sens, având în vedere că practicile spirituale de orice fel necesită multă cumpătare, ghidare din partea unui maestru care să fie mai mult decât să stăpânească teorii. Inclusiv rugăciunea inimii (una dintre cele mai puternice practici spirituale) se practică în cumpătare. Un duhovnic bun va ghida practicantul în funcţie de capacităţile acestuia).

Prietene evoluat, cât ştii din tot ce este, şi cât înţelegi din tot ce ştii?

Când tu dai cu pietre ca bezmeticul în ceva, orice, pentru a-ţi susţine nişte teorii, oricare ar fi ele .... cum să te ia în serios cineva cu capul pe umeri vreodată?
Cât sunt de şubrede teoriile tale, de au nevoie să împroaşte cu noroi, pentru a se susţine?
Ce bun iese dintr-un conflict?
Câtă lumină conţine ceea ce deţii tu, de manifeşti întuneric propovăduind?

Nu degeaba scriu asta.
Observ în ultima vreme un val de ostilitate, ba chiar o propagandă bine pusă la punct împotriva bisericii ortodoxe.
Mă refer la instituţia de cult, la ceea ce propovăduieşte creştinismul de secole. Nu la oameni. Deşi, nici atacul la persoană nu-mi apare deloc luminos. Căci lumina luminează prin sine, şi luminând anulează întunericul, neavând nevoie să dea cu nuiaua-n el, nu-i aşa?
Lumina nu este deranjată de întuneric.
N-are cum.
Despre asta vorbim.

Şi văd, citesc, zi de zi, atacuri maliţioase la adresa creştinismului: cică biserica propovăduieşte prost. Că cică ne limitează. Că ce avem noi nevoie de aia, şi de aia, când noi suntem toţi nişte Dumnezei? Că de ce să facem noi aia, şi aia, când de fapt noi suntem ceva peste nimicuri din-astea? Şi de ce să nu facem aia, şi aia, că doar nu suntem sclavii nimănui...

Din tot ce contestă aceşti fantastici (sau fanatici) – eu deduc fără prea multă concentrare – că oamenii n-au citit nimic din ceea ce propovăduieşte de fapt biserica.
Vorbesc vorbe. Ca să fie la număr.
Majoritatea.
Pentru că mai există o categorie. A celor care o fac cu bună ştiinţă, cu adevărul într-o mână, şi haosul în alta.
Şi nu sunt luminoşi deloc.
Dar, cuvintele sunt înşelătoare, şi mulţi sunt în căutare de iluzii. Iar iluzia grandorii a prins mereu la public. Are lipici. Că toate vin pe legea rezonanţei. Iar noi nu prea ne-am încarnat de buni ce suntem.

Există Biblia, Cartea Vieţii. Dar, ce-i drept, e greu de lecturat, datorită limbajului arhaic. Pe lângă Biblie, avem cărţi scrise de părinţi de-a lungul vremii. Care explică dogma aşa cum se cuvine.
Nu aşa cum o înţeleg o minoritate extremistă din neputinţă. Nu aşa cum auzim de la ţaţa Floarea sau badea Ion.
Că nici teoriile lor, a celor care contestă ortodoxia, nu sunt înţelese de ţaţa Floarea, ci traduse după capacităţile dânsei de înţelegere.

Şi, ce să vezi?
Cărţile de specialitate scrise de părinţi sfinţi descriu drumul spre iluminare în toată frumuseţea şi simplitatea sa. Poate chiar mai explicit decât iluminaţii orientului.
Dar... ce ne trebuie nouă învechitele alea, când avem promisiunea realizării personale într-un trend mai actual, şi fără foarte multă smerenie, că dăunează "stimei de sine" (a se citi ego)...
De ce să fim simpli trăitori împăcaţi, când putem să fim importanţi profesori de .... profesori de ce anume? Asta îmi vine greu să definesc fără a fi sarcastică.

Şaişpe cărţi importante de teorii amestecate new-age nu fac cât un „Patimi şi virtuţi” de Paisie Aghioritul. Sau “O sinteză a gândirii părintelui Arsenie în 800 de capete”, sau orice altă culegere de gânduri a oricărui călugăr de pe muntele Athos. 

Eu ştiu cu siguranţă un lucru: că pentru a contesta ceva, este absolut necesar să cunoşti întâi pe de-a-ntregul acel ceva.
Fără să cunoşti şi să înţelegi – nu ai ce să conteşti. Vorbeşti vorbe. Pe stilul idiot.

Prima data când m-a văzut bunică-mea îmbrăcată cu nişte blugi rupţi – s-a crispat. Credea că am păţit ceva, că am fost atacată de câini, sau am facut accident.
Nu ştia. Moda abia se lansa la noi.
Vedea doar blugii rupţi, fără date de referinţă. În mentalul ei până în acel moment – nimeni nu umbla pe stradă cu pantaloni sfâşiaţi.
Eu m-am distrat copios, dar ea – nu.
S-a speriat rău în ziua aia, până să mă opresc din râs şi să-i explic.
Dacă nu i-aş fi explicat nimic, ar fi rămas cu credinţa că am păţit ceva grav, şi mi-ar fi plâns de milă.
Evident, pe bună dreptate – în credinţa ei, bazată pe neştiinţă. Neştiind, a  tras concluzii logice în funcţie de datele sale de referinţă din acel moment.

Exact în acelaşi mod, văd în ultima vreme valul ăsta de evoluaţi, care înţeleg să-şi valideze teorii new-age (şi nici măcar pe acelea nu le cunosc temeinic), aruncând rahat în ortodoxie – despre care nu ştiu absolut nimic. Dar nici nu vor să ştie.

Poate că dacă ar vrea să ştie, sau ştiind – nu ar fi maliţioşi, ar lua în calcul faptul că există totuşi Biblia.
Biblie care nu a fost contestată de comunitatea ştiinţifică până în zilele noastre. Figuri importante din elita oamenilor de ştiinţă, căutând să-L demonteze pe Dumnezeu, L-au găsit.

Poate că dacă ar lăsa lenea şi trufia, doar citind mai mult, ar afla, spre exemplu, că una dintre cele mai şmechere practici ritualice este psalmodierea.
Iată ce chestie, ca să vezi... se folosesc de ea şi ăştia greii, care practică, în loje ermetice, cu tradiţie, cu ceremonial. Ăştia care nu se maimuţăresc cu trei teorii sucite şi rasucite, tot pe lângă ele.

Eu cred aşa: Că există un singur Dumnezeu, care nu poate fi numit pentru că mintea liniară nu-L poate concepe în totalitate, astfel că este strigat în 99 de feluri – în funcţie de atribute ale Sale cunoscute cu mintea, dar nu poate fi descris decât prin ceea ce NU este, pentru că CEL CE ESTE nu poate fi cuprins cu intelectul.
Cred şi ştiu că Dumnezeu este tot ceea ce este, şi prea puţin contează dacă cineva Il crede un bărbos pe tron, o energie primitoare, un extraterestru jucăuş, un mit învechit, o iluzie tâmpă. Chiar nu contează.
Ceea ce contează este exact ce eşti tu, eu, fiecare, atât individual, cât şi ca ansamblu de engrame. Dincolo de fizic, material. În duh.

Mai cred că există un punct de cotitură a evoluţiei noastre în duh, în urmă cu 2000 de ani, când Isus a venit în materie, să spele o karmă comună, şi să susţină energetic în continuare.
Cred că engrama acelui eveniment (al crucificării) este cea mai puternică engramă existentă până în zilele noastre.
Tot ce s-a petrecut în anii de predică şi până la crucificare – a creat un set iniţial de referinţă pentru cei care au venit în continuare.
Sângele Mântuitorului imprimat în materie a creat engrama.

Atenţie, nici măcar orientul nu-L contestă, ba chiar încearcă să şi-l revendice într-un fel, spunând că El şi-a făcut discipolatul într-un templu budhist, şi că a fost renumit pentru felul în care a evoluat.

Cert este că existenţa lui Isus nu a fost contestată nici de către cercetători.

Revenind la engrame.
Isus a avut 12 apostoli. Cărora le-a transmis Harul Său (de aceea preoţii au Har). Aceştia sunt primii preoţi creştini.
Aşa s-a format tradiţia cu preoţii.
Şi de aceea doar prin hirotonie (a cincea Taină a Bisericii: «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit si Eu pe voi. Si zicând acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan XX, 21.23).Sfintii apostoli, cum aflăm din Sfânta Scriptură, au săvârsit Sfânta Taină a Preotiei prin punerea mâinilor, adică: «hirotonându-le preoti în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredintat pe ei Domnului în Care crezuseră» (Fapte XIV, 23), dar având grijă «să nu pună prea degrabă mâinile peste nimem» (1 Tim. V, 22), să fie cu multă grijă, pentru că Preotia este lucrarea Duhului Sfânt (Fapte XX, 28).
«Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, si cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine ; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine» (Luca X, 16).”

Acestea sunt engramele.
Şi cineva care doreşte să aprofundeze va înţelege.

La fel cum cineva care doreşte să aprofundeze dincolo de zona de confort, cea a iluziilor, va cerceta temeinic înainte de a se ataşa de jumătăţi de teorii, şi mai ales vor avea grijă ca sursele după care îşi inspira bagajul de credinţe – să fie unele autentice.
Că mersul ăsta din gură-n gură nu prea dă roade bune. La fiecare se mai pierde câte puţin, se mai adaugă câte ceva, după cum i-i inima la om.

Generaţia facebook (din care fac şi eu parte) are parte de mai mulţi profeţi decât a avut toată omenirea la un loc.
Însă spiritul nu se lucrează on-line. Iar informaţiile nu sunt întotdeauna documentate. Ori bine intenţionate.

Poate că cel mai onest mod de a valida un curent spiritual este o privire de ansamblu, dincolo de cuvintele frumoase. Cuvintele sunt sărace.

Uite, spre cel mai banal exemplu – Biserica a dat oameni cu vibraţii înalte, care au vindecat boli incurabile. Care au oferit linişte sufletească prin simpla prezenţă. Cu o atingere au stins patimi, şi au trezit virtuţi. Concret, palpabil. Demonstrabil.
Tot din Biserică vin şi cei mai renumiţi clarvăzători.
Diferenţa dintre văzătorii în duh ai Bisericii, şi cei care contestă Biserica – constă în precizie şi valoare de adevăr.
Când un popă văzător ţi-a zis ceva, aia e. Fără interpretări, semne de întrebare, cotituri, mai pe dreapta, mai către stânga, mai pe după copaci.
Diferenţa dintre vindecările făcute de cei care contestă Biserica, şi cei care poartă hainele preoţeşti – constă, de asemenea, în precizie şi valoare de adevăr. Adică există o diferenţă de condiţionare a vindecării. Pe de o parte întunericul vindecă doar ce a creat el, pe de altă parte Părintele vindecă necondiţionat. Că-i karmă de neam, că-i cumulare de venin din viaţa asta, că-i lecţie de viaţă, că-i orice-o fi. Că-i apostol al lui Christos. Care asta face. Curăţă. Salvează. Mântuieşte. Doar să vrei.
Diferenţa dintre un Părinte care face minuni, şi un opozant al Bisericii care face minuni – este dată de... ce crezi? Da, de precizie şi valoare de adevăr. Date de vibraţia personală.

... Iar în legătură cu poveştile despre cât de tâmpiţi sunt popii, din experienţa mea nemijlocită spun că două dintre discuţiile cele mai liniştitoare şi cerebrale pe care le-am avut în viaţa mea cu oameni spirituali - au fost la spovedanie.

Să nu înţeleagă cineva că încerc să spun că toţi preoţii bisericii au vibraţii de sfinţi, că toţi fac minuni, vindecări spectaculoase, jujitsu în flic-flac.

Privim în ansamblu.
Produsele palpabile ale bisericii, şi produsele palpabile ale curentului de contestatari ai bisericii (ironic) în numele lui Dumnezeu, de cele mai multe ori.

Ştii ce mă distrează pe mine?
Asta. Că mulţi dintre cei care fac pe deştepţii cu puterile lor latente de Dumnezei fără Dumnezeu, la un moment dat dau de greu.
Şi atunci - ghici unde fug?
Aham. Zici bine. La mânăstiri, căutând călugări cu vibraţii de sfinţi.



joi, 10 decembrie 2015

Dar nobleţea. Unde e nobleţea?

În încercarea disperată de a ne iubi pe noi inşine am ajuns să cam ştergem pe jos cu valorile morale. Pentru că am înţeles prost iubirea asta de sine, pentru că ni se explică din ce in ce mai pătimaş, mai departe de sieşi Iubirea. Pentru că a devenit un “must be” ca să “obţii tot ce îţi doreşti în viaţă”, aşa încât.... dacă “în dragoste şi în război totul e permis”, ei bine.... totul e permis, şi-am dat drumu’ la câini.
Adică la instincte.
Impulsuri. 

Ne satisfacem impulsuri, am devenit o şleahtă de egoişti, într-o reinterpretare nefericită (nefericită rău) a conceptului Iubirii de Sine.
Mai facem şi concurs.
Care se iubeşte mai tare.
Ne scriem bileţele cu inimioare la oglindă, pe pereţi, pe bordul maşinii, pe wall, şi ne uităm disperaţi în jur, nu care-cumva să se iubească unul mai tare decât noi. Nu care-cumva. C-ar însemna că-s mai evoluaţi, ceea ce contravine propriei stime de sine, care, evident tânjeşte după supremaţie.

Impulsuri.
Egoism, bădărănie, infatuare, aroganţă, histrionism, deşertăciune.
Consumatori de combustibil sufletesc.
Devoratori de energie cu ambalaje contrafăcute, inscripţionate ostentativ cu titluri de genul “Iubire şi Lumină”, unde Iubirea şi Lumina sunt nişte utopii şi-atât.

- Plezneşte iubirea-n noi de fiecare dată când ne îmbuibăm ca handicapaţii, ca să ne compensăm lipsuri sufleteşti, că cică ne iubim aşa cum suntem, şi nu ne mai pedepsim cu nicio limitare - (daimonul lăcomiei, daimonul autoamăgirii, daimonul prostiei).

- Plezneşte iubirea-n noi de fiecare dată când mai dăm cu flit câte cuiva, cică să ne păzim de vampiri energetici, fir-ar ai dracului de jigodii ordinare. Că destul au supt din noi, imaculaţii, prea-bunii ce suntem - (daimonul victimizării, daimonul aroganţei, daimonul ipocriziei, daimonul egocentrismului, daimonul acuzării, daimonul prostiei).

- Plezneşte iubirea-n noi de fiecare dată când ne maimuţărim cu trăirile noastre. Exact ca maimuţele. De pe-o creangă pe alta, cu salturi demonstrative, şi scărpinături în vârful ţestei. De deştepţi şi luminoşi ce suntem, phui - să nu ne deochiem, că tare importanţi mai suntem. Şi din importanţi ce suntem, ne mai facem! Uite-aşa, că cică să ne consolidăm stima de sine. Umflăm Egoul de Eu - (daimonul nesiguranţei, daimonul infatuării, daimonul egocentrismului, daimonul separării, daimonul prostiei).

- Plezneşte iubirea-n noi de fiecare dată când facem paradă cu preţioasa noastră cunoaştere, făcând pe deştepţii, pe maeştrii cu alţii, cică să împărtăşim din ce avem, ce ştim noi, când noi suntem “Noapte bună”, şi de fapt tot ce scuipăm din crunta prostie de care şi suntem parţial conştienţi uneori, de altfel, are în substrat nevoia de recunoaştere şi de recompensă - (daimonul ipocriziei, daimonul minciunii, daimonul lăcomiei, daimonul separării, daimonul aroganţei, daimonul autosuficienţei, daimonul amăgirii, daimonul infatuării, daimonul prefăcătoriei, daimonul prostiei).

Impulsuri.
În numele iubirii de sine, însă în totala opoziţie cu Iubirea.
Confundăm iubirea de sine cu satisfacerea egoului veşnic nemulţumit şi veşnic nedreptăţit de alţii, care-şi cere dreptul la slavă (deşartă) pentru a se putea oarecum potoli din cârcoteală, şi care oricum nu se opreşte niciodată, pentru că natura acestei instanţe a psihicului nostru, exact în asta constă: în căutarea de cârje din exterior pentru definire.
Nu-L conţine pe Dumnezeu, deşi Îl strigă cu şaişpe guri, întrucât în această instanţă, Unimea este un concept de nepătruns.
Ego doreşte definire.
Separare.
Eu – versus restul lumii, Eu – în raport cu restul lumii, Eu – în comparaţie cu restul lumii, Eu.

Şi în căutarea acestui Eu.... impulsuri.
Ale Eului păcălici, care-şi confecţionează măşti peste măşti, amăgind trăitorul muritor - că iubirea nu înseamnă prostie, ci înseamnă respect pentru propria persoană.
Ceea ce nu este deloc greşit, dacă nu este interpretat în funcţie de .... impulsuri.
Respectul de sine este tradus de fiecare după cum îl taie capul (sau mai jos), astfel că am ajuns să călcăm peste cadavre, că cică trebuie să fim indulgenţi cu noi. Aşa că.... liber la orice, ca să nu fim răi cu noi.

Dar nobleţea.
Unde e nobleţea?

Uităm, sau efectiv refuzăm.
Păi – ce? Celălalt ar fi?
Păi dacă celălalt nu e, cât de prost sa fiu, să dau de la mine ceva în plus? Păi cât mă iubesc eu pe mine, dacă ajung să mă umilesc în faţa oricui, aşa, ca un terchea – berchea?

Atata iubire de sine avem în noi, de ne simţim ameninţaţi şi de gândul că am putea cădea de proşti în faţa cuiva, oricui.
Atât de multă încredere avem în noi (doar am muncit la ea), încât pur şi simplu nu suntem în stare să dăm nimic fără a cântări echitatea, beneficiile, rostul.

Dar nobleţea.
Unde e nobleţea?

Nobleţea am ucis-o în faşă, că nu se aliniază noilor standarde spirituale.
E depăşită.
Acum se calculează dreptul divin, se măsoară.
Nimic în plus.
Totul se cântăreşte, se drămuieşte, se discută în termeni fantasmagorici, noi - Dumnezeii, noi măsurăm procentual dreptul divin al altuia pentru orice gest din partea prea-măritelor noastre figuri luminoase (...)

Dar nobleţea.
Unde e nobleţea?

Ştii, nobleţea sufletească vine dintr-un Sine împăcat, găsit, desluşit, valorificat.
Sine. Adică acea realitate care depăşeşte barierele Egoului, şi conţine Dumnezeu, viaţă, lume, adevăr din toate cele trei instanţe ale psihicului.
Nu cunosc altă măsură a sfinţeniei (care este o desăvârşire în Iubire) – decât bunătatea.
Nobleţea sufletească.

Nobleţea.
Starea de bunătate necondiţionată, nemăsurată, necalculată, nepremeditată.
Independentă de recompensă personală de orice fel.
Starea de bunătate tăcută, lipsită de emfaza, de patosul celui care face un mare caz cu sine, miezul unui univers bogat numai pentru că există el, buricul.

Nobleţea.
Unde e nobleţea?

Ştiu. Teoriile sunt multe, că s-au înmulţit iubitorii, şi toţi împărtăşesc din puţinul lor. E la modă puterea creatoare a gândului, mentalul, te concentrezi pe ceva – şi pac! Universul îţi livrează fix pe comandă specială. Tot ce debitezi.
Din puţinul lor împărtăşesc, din puţinul tău înţelegi.
Că(ci) cam aşa.

Numa’ că Universul îţi livrează cam ce eşti. Orice ai gândi tu. Cu cât gândeşti mai în contradicţie faţă de ceea ce eşti, cu atât mai contradictoriu primeşti.
Universul îţi dă pe vibraţia ta, iar vibraţia este sentiment. Este paleta Iubirii pe diverse nuanţe. De la cea mai profundă, până la cea mai diluată.

Iubirea. Ca stare dincolo de concept, în simplitatea ei extraordinară.

Nobleţea.
Unde e nobleţea?


sâmbătă, 28 noiembrie 2015

In cautarea unui maestru



Scriu astazi pentru cei care isi cauta o Cale. Pentru cei care Il cauta pe Dumnezeu. Care cred ca nu pot face asta singuri, si care au nevoie sa fie ghidati in drumul lor spiritual.
Sa fie precauti in alegerea Maestrului.
Sa nu cumva sa-si predea sufletul in mana unor oameni nedesavarsiti, care sa-i impiedice mai tare decat sa-i apropie de Dumnezeu.

Un maestru in adevaratul sens al cuvantului – trebuie sa FIE, nu doar sa STIE.
Cel care spune ca stie – inainte de A FI - te va plimba prin labirinturi ideatice, si te va incurca mai rau decat erai deja.
In cautarea supra-naturalului, vei spune ca chiar si numai teoria te va ajuta.

Si daca vei spune asta – am sa te intreb daca ai avea incredere sa inveti medicina de la un economist. Si-apoi sa te faci medic cu teoria predata de maestrul economist.

Si-apoi am sa te intreb cata incredere ai sa mananci dupa schema unui nutritionist gras.

Stii, asta cu maiestria si discipolatul in spiritualitate – uneori e ca si cand inveti o limba straina de la unul care a luat lectii on-line, timp de doua saptamani. Si acum te invata pe tine. Chineza. Sau sanscrita.

Cand aveam vreo 12 ani, stateam in fata blocului cu copiii de la bloc, si strigam la vecinul de la 3 care este ungur: „TIIIIBBBBIIIIII! LOU FOOOOS!!!” (inseamna „p..... calului”)
Asa ma invatase altul ca se spune in ungureste „HAI AFARA”.


Sunt multi cei care se (auto)intituleaza maestri spirituali, sau macar profunzi traitori, lucratori sau luptatori (!) in lumina.
In general, foarte putini sunt. Maestri spirituali, ori lucratori in Lumina.
Luptatori, eventual.
Insa – unde (inca) se lupta, lumina e slaba.

Caci Lumina luminand, anuleaza intunericul.

Nu-i nevoie de lupta.
Au inteles gresit niste lecturi pe care le-au fusarit in graba. Sau au inteles cat sunt ei insisi, si au gasit modalitatea perfecta de a-si manifesta agresivitatea, pastrandu-si in acelasi timp Persona imaculata. (Persona este imaginea de sine creata pentru a functiona in societate. Masca.)
Lupta nu se refera la sabii si scuturi. Nici la lovituri aplicate.
Razboiul nevazut este perpetuat in intuneric, pentru sclipiri de lumina. Care nu vor fi atrase in dizarmonie, oricate nume de ingeri ar striga cineva atunci cand manifesta intuneric.

Ma intrebam o perioada – de ce Biserica nu recunoaste aceste tehnici, condamnandu-le.
M-am intrebat cu mintea deschisa, pregatita sa inteleg, indiferent de preferintele mele.
Imi doream mai degraba ca dreptatea sau adevarul mai inalt sa fie de partea condamnatilor, pentru ca ma numaram printre ei.
Mi-am pastrat rugaciunea in minte si in suflet. Am cerut Tatalui meu sa ma lumineze. Am cerut asta mereu. Lui Dumnezeu. Nu altor spirite. Tatalui ceresc, Fiului, si Sfantului Duh. Si Maicii Domnului (a carei Prezenta m-a binecuvantat de cateva ori in viata asta).

Desi tuturor ne place sa credem despre noi ca suntem entitati desavarsite, coborate in materie asa, for fun, sau cu „misiuni speciale” – evident in beneficiul altora... de fapt nu suntem.
Coboram spre desavarsire. Cata vreme suntem nascuti in trup, venim la scoala. Ca la orice model de scoala – PRACTICA BATE TEORIA.

Si am sa citez din biblie:
1.
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9.
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel.

Practica.
Iubirea.
A fi – inainte de a spune ca stii.
Nu stii mai mult decat esti.
Interpretezi.
Eronat.

Si mi s-a dat sa vad ce face din om ocultismul denaturat de interpretari personale.

In primul rand, il face trufas. Un mare pacat.
Stiu, acest cuvant – „pacat” -  sperie si poate fi interpretat. Insa daca tot suntem devoti spirituali, trebuie sa intelegem ca in biblie citim un limbaj arhaic.
In zilele noastre ii spunem „blocaj”.
Suna si mult mai inteligent, asa, aproape academic. Vorbim despre blocajele noastre pe chakre, pe circuite, vorbim asa, ca niste experti, cam cum vorbesc eu despre hidroconstructii.

Pe langa trufie, se dezvolta in lant dezacorduri personale. Si se dezvolta o dependenta de iluzie.
De himera.
Adica, daca in prima faza pornesti in cautarea Dumnezeului din tine, usor-usor ajungi sa te crezi chiar El.
Dar nu esti.
Nu ca pe Dumnezeu (fara inceput, fara sfarsit, vesnic, pururea dainuitor, nezidit, neschimbat, neprefacut, simplu, ne-compus, necorporal, nevazut, impalpabil, necircumscris, infinit, INCOMPREHENSIBIL, indefinit, insesizabil, bun, drept, creatorul tuturor fapturilor, atotputernic, atotstapanitor, atoatevazator, atoate purtator de grija, stapanitor si judecator – sf. Ioan Damaschin in Dogmatica) l-ar deranja stupizenia ta, insa pe tine te poate sminti (sac!).
Iti ia mintile, si intri in paranoia.
Pe de o parte te crezi mult mai tare decat esti in acest trup, pe de alta parte te frustrezi ca nu esti in fapt atat de tare pe cat iti impui sa fii.
De aici – manie, si tot ce deriva din frustrare. Adica demoni. Patroni de sentimente dizarmonioase.
In continuare – apelezi la simbolistica si formule de invocatie. Dar nu stii ce invoci.

Chiar NU STII CE INVOCI.

Am sa dau un exemplu cu care, personal, sunt familiara, m-am lovit de el. Dar exemple sunt multe - oferta comerciala spirituala fiind vasta in zilele noastre.
Reiki.
O tehnica de vindecare, adusa in contemporan in urma cu aproximativ 100 de ani de catre Mikao Usui (rector de universitate, preot crestin), care si-a petrecut mai bine de 10 ani din viata cautand sa inteleaga, sa integreze principiile vindecarilor facute de Isus si Budha.
Dupa vreo 10 ani de cautari, si 21 de zile de post, meditatie si RUGACIUNE, retras pe un munte din Japonia – maestrul Usui a primit ceea ce a cautat. A fost izbit de o sfera de lumina in frunte. Si a vazut, ca pe un ecran, simbolurile Usui, care, in zilele noastre sunt atat de familiare multora.
Mikao Usui insa, a avut un singur discipol pe care l-a considerat vrednic si capabil de initiere. Care discipol, la randul sau, de-a lungul unei vieti, a format 21 de maestri.
Ei, si.... cei 21 de maestri..... au ajuns sa se creada fiecare MAI SMECHER, si din Reiki Usui s-a ajuns la N feluri de Reiki.
Pentru ca nu s-au multumit cu ce aveau. Unii au dorit sa fie EI mai cu mot, mai ca la tara.
Unii au dorit sa fie EI profeti. Sa inventeze EI sisteme MAI SFINTE, cu mai multi ingeri, cu realizari MAI importante.
Asa ca ... cine a dorit, s-a facut medium, si a creat propriul sistem. In zilele noastre avem zeci de sisteme Reiki, nu le pot tine sirul, ca sa nu mai zic „ingerii” din oferta, ca acestia „vin la pachet” cu initierea.
Oamenii sunt atat de imbecili incat CHIAR CRED ca au in SUBORDINE INGERI.
Isi numara ingerii, si fac parada cu asta.
Uite-asa... din eforturile de-o viata ale unui om cu duhul sau, au ajuns unii care trec de la profan la sfant in 3 zile, si comanda ingeri, au „armate proprii”, si cate si mai cate ineptii.

Cel care a primit sistemul de vindecare Reiki a fost un devot spiritual. Si-a muncit spiritul pentru a avea acces la acest har. Si a inteles importanta sistemului, dovada ca, desi a facut nenumarate vindecari, si a tinut conferinte in intreaga lume, el a avut un singur discipol.

Invatatura sa a fost denaturata in timp. S-a ajuns la isterie de masa. Pentru ca oameni nepregatiti, imaturi spiritual, nedemni – au primit initieri.
Ce au stiut sa faca acestia cu initierile?
Harcea-parcea, ca sa ma exprim civilizat.
Simbolistica de invocare a unor INGERI CAZUTI.
Trufia iluziei ca EI SUNT ASCENDENTI ASUPRA INGERILOR, ca au IN SUBORDINE, LA DISPOZITIE, mii de ingeri, cu care fac ce vor ei, ca ei sunt mafioti.

Mai rau, invoca spirite de oameni.
Flacara violet, invocarea lui Saint Germain: mi-a fost dat sa aud asta cu o evlavie si o reverenta deosebita.

Dilema mare: sa ma prapadesc de ras, sau sa ma pufneasca plansul.

Adeptul e de plans. Daca nu mi-ar veni in continuare sa rad. Omul e naiv si neinformat. Plus ca suna asa, sfant SAINT GERMAIN, nu?
Ca contine SAINT, ce nu-ntelegi?
Putini stiu ca cel pe care il invoca atat de evlavios - este un ocultist din francmasoneria franceza, printre altele – spion, CONTELE DE SAINT GERMAIN. Acesta era numele sau, nu este un sfant consacrat, asa cum cred mii de naivi care invoca natang fara sa stie ca se roaga la spirite omenesti.
Este adevarat ca pentru societatea franceza a secolului XVIII era un personaj invaluit in mister, si ca in jurul sau s-au creat mituri diverse. Insa niciun mit macar nu il proclameaza sfant.
Dimpotriva, legenda spune ca avea o priza teribila la femei :)

Si din nou, ajung smerita, la Biblie. E greu de lecturat, tocmai din pricina limbajului arhaic. Dar contine. E Cartea Vietii.

10.
Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii.
11.
Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi.
12.
Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.
13.
Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.
 
Sfanta Evanghelie dupa Matei

De la Biblie fac o scurta trecere prin Cartea Spiritelor a lui Allan Kardec (tatal spiritismului contemporan). Acolo suntem informati ca exista pericolul de a fi inselati de anumite spirite nedesavarsite, care-si atribuie identitati false, pentru a induce in eroare mediumul credul, pentru amuzament propriu, sau cu scopuri malefice – in functie de nivelul de evolutie al spiritului respectiv.

De la Cartea Spiritelor trec la Inalta Magie, si-l citez pe Eliphas Levi (intemeietorul ocultismului contemporan), care se adreseaza devotilor spirituali, pe calea Initiatului:
Daca esti pur - acesta va fi lumina ta; daca esti puternic - acesta va fi arma ta; daca esti elevat spiritual - acesta va fi religia ta; daca esti intelept - va fi pilonul intelepciunii tale.
Dar daca esti rau - pentru tine va fi o torta infernala; iti va sfasia pieptul ca un pumnal; va fi o durere in memoria ta, ca o remuscare; iti va popula imaginatia cu himere, si te va duce de la nebunie la disperare.
Te vei stradui sa razi de carte, si nu vei reusi decat sa-ti scrasnesti dintii; va fi ca acea parte din fabula in care sarpele incearca sa muste, dar si-a distrus toti dintii."

Cati sunt puri dintre cei care se autointituleaza MAESTRI SPIRITUALI in zilele noastre?
Dar intelepti?
Dar puternici? Si nu ma refer la puterea fizica (forta) – ci ma refer la taria spiritului, care vine odata cu intelepciunea, cu smerenia.

Cam cati?
Ca daca fac un raid rapid pe conturi media de maestri – vad prostie crasa printre citate smechere, printre zvarcoleli egotice in cautarea pacii, printre deductii idioate din teorie goala, printre sfaturi moarte, printre trairi intense, patima, printre cuvinte goale.
Asta vad.

Oameni adusi de la nebunie la disperare. Cu dureri in memoria lor.

Patima.
In nebunia lor, nici macar nu isi recunosc neputinta. Ridica patima la rang de sfintenie. O considera IUBIRE.

Pentru ca invoca stupid ce nu sunt in stare sa domine.
Si pentru ca, in iluziile lor de grandoare, uita de Dumnezeu. In numele Lui fac stupizenii, si-i mai invata si pe altii. Care nu doar ca se cred mari traitori, dar mai pluseaza, fiecare de la el, ca .... prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul.
Fudulia asta te face sa uiti de tine. Ajungi sa te crezi Dumnezeu. Ajungi sa denaturezi invataturi sacre, ca sa te coafeze pe tine. Ajungi sa te inchini la spirite nedesavarsite, sa le invoci in viata ta, uitand ca singurul care Si-a asumat mantuirea ta, este Fiul Lui Dumnezeu – Isus Hristos. Si ca in  materie de simbolistica – Crucea este deasupra tuturor.
S-a demonstrat stiintific ca semnul crucii si rugaciunea Tatal Nostru au efecte de purificare. Modifica structura moleculara.

Orice alt simbol are vibratie joasa fata de sfanta cruce.
Iar treaba cu invocatiile sta in felul urmator: Ar fi excelent sa stii ce invoci, inainte de a te apuca de „facut ordine printre ingeri”. Ar fi excelent daca ai intelege ca lumea spiritului este complexa, si exista niste legi, legi pe care intai trebuie sa le afli, apoi sa le intelegi, apoi sa le aplici. In functie de puterea personala. Care nu are legatura cu forta.

Ar fi excelent sa stii ca nici o initiere umana pe pamantul asta nu iti da in subordine ingeri. Si ca ingerii sunt entitati diferite de om.
Ca da, ii poti invoca, insa in functie de vibratia ta – poti atrage in rezonanta spirite mai putin „elevate”. Foarte dispuse sa te ajute, nimic de obiectat. Insa totul are un pret. Iar in realitatea non-liniara – pretul este platit, fara dar si poate.
Duhurile lor se hranesc cu lumina ta.
Si apoi, e care – pe – care.
Ca daca nu le domini imperfectiunile (si de regula nu le domini) – te vor domina ele pe tine.

Ar fi excelent sa stii ca smerenia este cea mai mare virtute a unui devot spiritual. Fara smerenie – nicio invatatura din lumea asta nu te va apropia de Adevar. Oricat ti-ai smuci chakrele, si oricati „maestri ascentionati” ai chema.

Ar fi excelent sa stii ca Iubirea de Sine pe care incearca sa ti-o implementeze unii maestri – este nimic altceva decat Iubire de Ego. Iubirea de Sine (care Sine Il contine pe Dumnezeu, este suma tuturor cati suntem in Unu) nu contine EGOISM.
Pana sa ajungi la acea iubire a Sinelui – trebuie sa intelegi multe lucruri, sa demolezi multe scheme defectuoase din subconstientul tau – lucru care nu se petrece in doua sedinte de „echilibrare”, ci in ani de lucru cu tine. Tu in tine, cu tine, si cu Dumnezeu. Ca fara El, nimic nu esti.

Ar fi excelent sa stii ca abia atunci cand esti smerit – iti iubesti Sinele, nu Egoul.

Ar fi excelent sa nu confunzi marfa cu ambalajul. Adica daca cineva se autodenumeste clarvazator, sau tamaduitor – nu inseamna neaparat ca acela iti va facilita drumul spre indumnezeire. Paranormal nu inseamna indumnezeit. Poate fi si indracit. Si chiar este, de cele mai multe ori.
Constient sau inconstient.
De cele mai multe ori inconstient.

Spiritele sunt inselatoare. Pot lua forma celui mai frumos inger. Pot avea aparitii spectaculoase, in cele mai fantastice lumini.
Le recunosti doar daca ai discernamant. Maturitate spirituala.
Dar – in cautare de fantastic si importanta de sine – discernamantul este anulat. Mediumul, coplesit de importanta de sine – ia de bun tot ce-i zice un spirit care i se adreseaza cu „Iubitilor”. Asa este moda acum. Sa inceapa cu formula asta. Apoi zice doua-trei dume cu notiuni de fizica cuantica, inca doua vrajeli cu iubire si lumina, dupa care indeamna la rupere de biserica. O tot da cu salturi cuantice, cu deschidere de praguri, cu tot felul de promisiuni imbecile (apropos de asta, eu inca astept sa vad lumea manifestata in 5D, dar.... se pare ca.... nu. Asta nu opreste insa credulitatea celor care vor cu orice pret sa fie speciali, nevoie data de un Ego mic da’ incapatanat. Lumea s-ar manifesta 5D, dar nu e pregatita, deh.... Uitand ca de fapt asta promiteau entitatile „ascensionate”: pregatirea terenului. Macar pentru ei – credulii. „Ascensionatii” mediumi.)

Cu cat au mai putin in ei – cu atat se vor intitula mai maestri. Mai cu grade. Mai cu titluri. Mai paranormali.
Tragi un ochi in viata lor – dezastru.

Trage un ochi in viata celui in mainile caruia iti incredintezi sufletul, omule.
Nu te lasa pacalit de niste cuvinte frumoase.
Cuvintele alea frumoase nu vor face minuni in viata ta, devreme ce nu au reusit sa faca macar in viata lor – a celor care le spun desarte.
Sunt desarte.

Cine-ti promite evolutie spirituala in trei initieri, sau cu anumite posturi corporale – te minte cu nerusinare. Te minti si tu cu aceeasi nerusinare.
Dumnezeu nu poate fi pacalit cu trei simboluri, nici cu posturi de presiune pe anumite organe.
Dumnezeu te-a incarnat ca sa muncesti o viata cu tine. Cu sentimentele tale. Desavarsirea este in Iubire.
Nu in numarul de ingeri cu care iti imaginezi tu ca lucrezi. Lucrezi ce?

Ar fi excelent sa stii ca imaginatia nu este similara cu clarvederea.
Si ar fi excelent sa stii ca aceasta clarvedere este inutila fara discernamant. Fara maturitate spirituala.
Fara smerenie.
Nu, nu este inutila. Este chiar nociva.
Poti fi pacalit, impachetat in niste iluzii tampite, impachetat in intuneric, in timp ce tu te crezi scaldat in lumina.
Impachetat.
Fedeles.

Ar fi excelent sa stii ca ingerii si demonii sunt patroni de sentimente.
Ar fi excelent sa stii ca Duhul Sfant este expresie de Dumnezeu, si ca accesul la El nu este conditionat de gesturi fizice, ci este inlesnit doar de deschiderea ta. Sufleteasca.

Ar fi excelent sa stii ca Dumnezeu nu este de vanzare.