sâmbătă, 28 februarie 2015

Stii ca vrei, dar stii ce vrei?

Cu totii avem momente de frustrare, pentru ca vrem cate ceva in viata noastra – si parca toate moleculele Universului uneltesc conspiratii mojiice impotriva noastra.
Si parca in raport direct cu intensitatea dorintei noastre, viata ne da peste nas – privandu-ne de ceea ce pare a fi crucial in momente date...


Noi ne incapatanam.
Mai ales daca aplecam urechea la curentul de dezvoltare personala din ultimii ani, si punem la socoteala varianta ca puterea mintii noastre e infailibila.
Asa ca imprimam in eter comenzi, pe toate tonurile posibile – de la rugator pana la urlator.
Universul pare sa ne sfideze.
Ca sa nu zic ca pare sa aibe o unica motivatie: aceea de a ne sabota pe noi.

Stiu... am mai scris despre asta si ma repet acum..... ai inteles deja: afirmatiile noastre suprascriu in creion credintele noastre (inradacinate adanc in subconstient sau inconstient) engramate cu marker , prin urmare ceea ce rezulta este o mazgaleala de neinteles, multe contradictii... si in consecinta Universul ne livreaza exact ce rezulta din suma a ceea ce emitem pe toate planurile, si cu cat engramarile sunt mai haotice si mai pline de contradictii intre ceea ce ne dorim si ceea ce exista in subconstient ca credinta definitorie..... cu atat primim mai enervant de la viata....

Ai inteles asta de prima data, si te intrebi de ce insist pe subiect daca nu iti dau o rezolvare cat-de-cat aplicabila.

Ceva de genul:
„Bine ca esti tu desteapta, dar cam cum ajung la patternurile parazit, daca ele sunt ascunse in subconstient? Rezulta destul de clar ca nu am acces la ele...”

Pai.... nu trebuie decat sa iti doresti (sac!)

Adica, in cazul in care nu esti dispus sa apelezi la un expert care sa-ti sondeze laturile ascunse (hipnoterapie, regresie, psihanaliza, psihoterapie transpersonala, etc....) – atunci „pune mana” si observa-te tu pe tine.
Lasa-i pe ceilalti, lasa inventarul reusitelor si nereusitelor tale, si focuseaza-te strict pe tine, pana te scoti la suprafata.

Stii.... noi consideram ca comunicarea este un act social si ca este bazata pe exprimarea orala.

Stii.... ne inselam.

Fiinta ta comunica mult mai mult decat iti dai seama, non-verbal, si „printre randuri”.
Adica ce vreau sa spun: fiecare miscare a corpului iti tradeaza tendinte ale subconstientului. Fiecare fraza pe care o exprimi, chiar si cea mai banala, contine straturi si sub-straturi. Fiecare pauza, virgula, semn de intrebare, exclamatie, fiecare cuvant, fiecare asociere de cuvinte....

Aveam un iubit nou la un moment dat, si parea sa fie ceva special, minunat. La nivel exterior, fara o analiza atenta a posturilor corporale si a substraturilor propozitiilor rostite.... ma indragosteam de el.
Ma indragosteam de dispozitia lui constienta. De afirmatiile lui rostite.
De actiunile lui voluntare.
Intr-o zi, vorbeam noi asa... despre noi, despre ce este intre noi.... si-mi zice:

- „De ce nu ma „citesti”, e inutil sa-ti spun anumite chestii, avand in vedere ca esti capabila sa vezi limbajul non-verbal....”

- „Prefer discutia deschisa, aceea pe care esti dispus sa o rostesti in cuvinte.... daca e sa te „vad”.... nu cred ca-mi place foarte tare.
Te protejezi, esti speriat, si esti foarte putin sau deloc dispus sa ai incredere in mine, in ciuda faptului ca esti atat de indragostit incat ma doresti mama a viitorilor tai copii. Si asta doar la o privire fugara, fara sa te studiez intentionat... 
Prin urmare, prefer sa discutam amandoi in cuvinte”.

(Evident, relatia a tinut in conformitate cu limbajul lui non-verbal si „printre cuvinte”.
Dar a fost ceva frumos, de care m-am bucurat cat am putut eu – chiar si la nivel de suprafata).

Zilele trecute, dau peste un profil pe un plafon public de socializare.

Un domn pensionar, vaduv, cu handicap la coloana.

La descriere personala spune ca e cam singuratic, nu-i place sa vorbeasca mult si fara rost, nu prea stie sa intretina o conversatie, e mai retras, si isi puncteaza pozitia specificand ca „decat mult si degeaba, mai bine taci din gura”.
La „motive de lauda” – scrie ce scoala profesionala a terminat, si ce liceu a terminat la seral, fiecare in ce ani.

Mi-am adus aminte de un test de proiectie super-tare pe care l-am aplicat si eu in cercetarile mele. Il am de la un profesor de-al meu implicat in cercetari experimentale, cu care am avut onoarea sa colaborez in perioada studentiei (adica mai precis am facut munca de lacheu - am tradus chestii din engleza, am facut analize pe baterii de teste, munci din-astea de birou, din spatele creierelor smechere care initiau si derulau studiul experimental.
Mi-au prins bine fiecare minutel din munca asta, pentru ca am invatat enorm.
Am „furat” tot ce am putut eu, cu toti neuronii mei – si am folosit in proiectele mele personale J

Testul se numeste CSE (Cine sunt eu).
Subiectul este rugat sa scrie liber despre sine.
Cine este el.
Pare foarte simplist, si usor de „pacalit”, in ideea in care vrei sa te dezvalui intr-o anumita lumina.

Ei bine... nu e.
Nici simplist, nici usor de pacalit. Nu pentru un expert.
Oricat ar crede cineva ca e de manipulator, sau de smecher, sau de determinat, sau de ascuns, sau de nedescifrat, sau oricum si oricat ar crede.
Totul se dezvaluie.
Tot. De la ce afirmi, cum afirmi, cat afirmi, pana la asezarea in pagina si grafologie.

Inconsecventa se dezvaluie prima, asta in cazul in care continui sa iti imaginezi ca poti sa te prezinti in niste parametri falsi, sau „imbunatatiti”.
Ochiul format in studiul dinamicii cognitive sesizeaza inainte de toate – chiar inconsecventa....

Sa exemplific simplu, la cel mai bazic nivel?

Hai sa luam profilul domnului de mai devreme, si sa incercam un minim de impresii. Minimul minimului, fara sa discutam cu domnia sa, fara sa sa vedem ce posteaza pe acel profil, fara sa-i vedem o poza, fara sa stim nimic, decat sumara lui descriere.

1. Domnul este inconsecvent
2. Stima de sine scazuta
3. Atitudine critica
4. Autoritar
5. Pasiv – agresivitate
6. Fuga de responsabilitate
7. Conservator
8. IQ mediocru
9. Mecanism de aparare: negarea realitatii sau proiectie (conform unui etalon dat de Freud)
10. Personalitate: introvertit. (cred ca afectiv - introvertit conform clasificarilor date de Jung)

De unde le-am scos pe toate astea?
Din scurta descriere a unui profil. Cele cateva cuvinte de acolo mi-au spus toate astea fara sa ma concentrez pe un studiu laborios.

Este inconsecvent:
Pentru ca afirma ca este cam singuratic, retras, si ca nu agreeaza discutiile non-sens, si totusi si-a facut un cont de socializare.
E pensionar, si la varsta lui mai ales – avand in vedere descrierea sa – in general ar avea cativa prieteni apropiati cu care sa vorbeasca doar cu sens, asa cum ii place domniei sale, nu ar simti nevoia sa „iasa in lume” pe internet.
Domnul e vaduv, deci asta cauta pe internet: o prietena.
Dar nu specifica asta, si mai mult decat atat – isi fugareste din start eventualele flirturi, spunand
„Decat mult si degeaba mai bine taci”
Evident, fara alte precizari, nimeni nu stie exact cand devine mult si ce anume este degeaba.
Domnul nu relateaza nimic despre vreo pasiune a sa, sau vreun interes personal.
Prin urmare, o doamna „cu capul pe umeri”, „care vorbeste putin si intelege mult” – asa cum si-ar dori el sa gaseasca.... ei bine, o astfel de doamna nu il va aborda niciodata. Domnul pare scortos si mai degraba posac decat tacut.
Daca el nu prea stie sa intretina o conversatie... cineva ar trebui sa faca asta, adica doamna, dar doamna e avertizata ca „decat mult si degeaba, mai bine taci” – si deci mai bine tace din start....
De aici rezulta si atitudinea critica, pasiv-agresivitatea, atitudinea autoritara.

Fuga de responsabilitate este data de:
- se prezinta in titlu cu handicapul, deci acest handicap in cap de afis este scutul lui in fata unor eventuale cereri pe care el le-ar considera inadecvate;
- pune conditii pentru o eventuala interactiune, prin urmare – in momentul in care va simti ca nu face fata unei discutii, va baga descrierea sa din profil in fata.

Stima de sine scazuta:
- se prezinta in titlu cu conditia sa de handicapat. E titlul sau. Asta il defineste. Pensionar, vaduv, cu handicap.
Statutul social si handicapul.
- „nu pre stiu sa intretin o conversatie”, scaldat in „nu-mi place sa vorbesc mult si fara rost” (evident, o conversatie poate fi intretinuta chiar si mult, si cu rost)
De aici – inca odata isi dezvaluie fuga de responsabilitate.
De asemenea, descrierea totala a domniei sale contine doar indicii cu privire la lipsuri de-ale domniei sale. Nimic pozitiv, nimic constructiv, nimic neutru. Totul se centreaza pe Eul sau, care este redat in termeni posaci.
De aici rezulta si o tendinta depresiva (nu insinuez ca sufera de depresie, nu am suficiente date pentru o asemenea afirmatie) – mai degraba negativista.
Tendinta care inevitabil este un produs al stimei de sine scazute.

Mecanismul de coping (aparare) prin proiectie.
Oscilez intre proiectie si negarea realitatii.
- „Decat mult si degeaba mai bine taci” - In momentul in care se va simti incoltit va arunca mata pe partenera.
Ea vorbeste mult si degeaba, nu a gresit el cu nimic, el clar este un tip mai retras care vorbeste doar cu sens, prin urmare un esec va fi datorat exclusiv doamnei, care – ghici ce? – pai ea nu stie sa intretina o conversatie, ca vorbeste mult, prost si fara rost.
Adica se va proiecta pe sine (care a si spus ca nu prea stie sa intretina o conversatie) – in doamna, careia ii va atribui exact defectul sau (evident lipsa abilitatii de a intretine o conversatie este un complex al sau).
Posibil sa faca asta, sau sa se absolve de vina pur si simplu, regrupand datele problemei in asa fel incat in sinea lui sa simta ca nu a gresit dansul cu nimic.
Nu rezulta de aici ca e mincinos sau prefacut, vorbesc de mecanisme cognitive de baza, prin urmare domnia sa chiar crede si simte sincer in acest fel.
Programul e la nivel subliminal, e un mecanism subconstient.

IQ mediocru
Completeaza sectiunile cuvant-cu-cuvant asa cum ii este recomandat in rubrici.
Ex: Rubrica „Motive de lauda”  - unde pentru a fi completata vine cu recomandarea - „Exemple: a terminat liceul, are trei copii etc.”, iar dansul urmeaza intocmai, cuvant-cu-cuvant - „ Am terminat scoala...., Am terminat liceul....”

Tot de aici imi spune si ca este conservator.
Merge pe rute gata batute, nu se aventureaza sa bage de la el, sau sa exploreze creativ nici una dintre rubrici.

Atitudine critica, autoritar, pasiv-agresivitate:
- „Decat mult si degeaba mai bine taci”
Asta cere interlocutorului, asta il macina pe interior, asta ii va fi atitudinea in situatii critice – Pasiv-agresiv.

Suficient despre domnul.
A fost un exemplu de studiu al exprimarii „printre randuri”

Studiu pe care noi putem sa il aplicam pe propriile noastre fiinte.

Facut cu sinceritate, si o dorinta de a ne corecta mecanisme ce ne saboteaza, dorinta care sa surclaseze nevoia de a fi perfecti – putem sa ne descoperim acele engrame subconstiente care ruleaza pe „pilot automat” si ne saboteaza pana la frustrare.

Fii tu expertul psihicului tau.
In momentul in care iti descoperi programele – virus, deja esti stapan pe destinul tau. Atunci ai iesit de sub stapanirea mentalului. Atunci stapanesti tu, tu esti la comanda.

Iti dau un exemplu:
Spui ca iti doresti foarte tare sa ai o relatie, sa iti gasesti sufletul-pereche, sau sufletul-geaman, sau cum vrei tu sa ii spui acelui suflet care sa fie perfect pentru tine, sa te implineasca pe toate planurile....

Majoritatea care isi doresc asta, intrebati fiind cum ar trebui sa fie acest suflet-pereche”.... vor raspunde cu negatii:
„Pai... sa nu fie asa.... sa nu faca aia.... sa nu nu-stiu-ce....”

In traducere – stiu CA vor... dar stiu CE vor?

Nu prea. Stiu mai degraba ce NU vor.
Simplul fapt ca stiu mai degraba ce NU vor, atrage dupa sine consecinte variate.
In primul rand focusarea pe exact acele aspecte va atrage persoane cu acele caracteristici.
Apoi engramele emisiilor per total dau o contradictie.
Ceva de genul:
„Vreau un X in viata mea (sau il vreau pe „Y”), dar..... sa nu...., fara....., cu conditia sa...., „ samd..
Adica vreau dar nu vreau, stiu ca vreau, dar nu exact ce vreau, ci mai degraba ce NU vreau.... iar ceea ce vreau... nu tocmai vreau, sau poate vreau, dar numai daca.... cu conditia sa.... si fara sa.....

Universul iti lanseaza in retur intrebari ajutatoare, pe care tu – evident le ignori, sau le reinterpretezi ca fiind cate o ostilitate din partea vietii, sau a lui Dumnezeu, sau a Universului care are ceva personal cu tine....

Incepi sa lucrezi la karma, crezand ca platesti datorii mai vechi, ceea ce nu este deloc gresit, cu exceptia cazului in care interpretezi gresit lucrul cu karma – si in general o faci.
Pentru ca asociezi notiunea de karma cu rolul tau din anumite momente in viata.
Karma – care priveste sufletul in totalitatea sa (suflet care isi asuma nenumarate roluri de-a lungul atator vieti).... aceasta karma are in lucru cizelarea unor sentimente, nicidecum a unor relatii dintre doua sau mai multe roluri.
Karma are treaba cu echilibrul tau interior, cu armonia propriilor tale trairi, trairi care se manifesta in roluri, insa ideea este ca tu sa-ti faci ordine in propria curte, nu in curtile altora.
Cu o curte curata, poti avea musafiri de toate categoriile.
Pot fi curati, murdari, imbracati cu gust sau total impotriva modei, toti se vor aseza pe o banca libera, vor avea loc, si nu se vor impiedica de gunoaie.
Cam asta e ideea cu karma.
Ordinea trebuie facuta in interiorul tau.
Daca interiorul tau este curat, armonios – musafirii din viata ta nu se vor impiedica, nu isi vor tine mainile la nas, nu vor crea valuri printre gunoaie, praf si resturi de pizza.
E reconfortant atat pentru ei, ca au ajuns intr-un loc in care se simt destinsi, cat si pentru tine, ca nu au ce sa-ti rascoleasca.
E ordine.
Au loc si puteti povesti, bea cafea, juca rummy, fara sa va impiedicati intr-un mediu ostil.

Asadar, viata, Dumnezeu, Universul, karma.... iti da pe masura sumei emisiilor tale.
Cerceteaza ce emiti.

Uita-te cu mintea deschisa si cu inima la fel – la produsele tale.

Analizeaza-ti descrierile de pe platformele sociale.
Urmareste-ti ticurile verbale. Ce cuvinte folosesti foarte des?
Ce fraze te caracterizeaza cu precadere in momente date?
Ce cuvinte nu prea folosesti?
Ce glume faci, si in ce momente?
Cat te contrazici in propriile afirmatii?
(ex. „Sunt de parere ca totul se intampla cu un motiv, si acela este evolutia mea” versus „Doamne, de ce ma pedepsesti?”)
Ce reactii ai in diverse situatii?
Ce te irita la cineva?
Ce te irita in general?
Ce te face foarte fericit?
Cat iti conditionezi fericirea, asociind-o cu actiunile altora?
Care e primul tau gand atunci cand ti se intampla ceva bun?
Care e primul tau gand atunci cand ti se intampla ceva rau?
Care e primul tau gand cand te trezesti din somn?
Care e ultimul gand cu care adormi?
Cum scrii? (ordonat, dezordonat, litere egale, inegale, drepte, inclinate, semne de punctuatie predominante – multe semne de exclamatie, multe semne de intrebare, multe semne de suspensie, fara semne de punctuatie, fara anumite semne de punctuatie, si care sunt acelea, etc)
Care sunt posturile tale corporale in intimitatea casei tale?
Care sunt posturile tale corporale in prezenta altor oameni?
(ex.: ai tendinta sa-ti incrucisezi mainile sau picioarele, degetele, ai tendinta sa iti ancorezi mainile in solduri, ai tendinta sa iti strangi pumnii, sau degetul mare in pumn, ai tendinta sa duci mana la gura, sau sa te sprijini in mana care iti acopera o parte a fetei, ai tendinta sa privesti frontal interlocutorul, sau din alte unghiuri, privesti ochii sau gura interlocutorului, privesti interlocutorul, sau mai degraba eviti asta, etc.... nu trebuie sa fii un expert in limbaj neurogestual, este suficient sa privesti detasat posturile si sa intelegi cam cu ce seamana)
Ce ticuri ai?
Cum saluti?
Cum iti iei „la revedere”?
Cum citesti?
(De la inceput la final, sari peste capitole, tragi cu ochiul la ultima pagina, te opresti la mijlocul cartii si treci la alta, citesti atent, sau mai degraba fotocopiezi frazele si le deduci.... etc..)
Cum te speli pe maini?
Cum faci dus?
Ce tabieturi ai?
Ce vicii ai? Cum te raportezi la ele?
Cum mananci?
(grabit, lent, la masa, in pat, pe canapea, la televizor, cu laptopul in fata, in timp ce faci si altceva, cu placere, cu vinovatie, cu pofta, fara chef, cu lacomie, calculand caloriile, etc..)
Cum te simti in pielea ta?
(ok, fantastic, nu-ti place abdomenul, iti urasti sanii, relativ impacat, ti-ai face corectii, ti-ai accentua o calitate, etc..)
Cum faci dragoste?
(cu pasiune, cu rezerva, cu becul stins, grabit, savurand, cu saruturi, fara saruturi, cu atingeri, mai degraba concentrat pe penetrare, destins, crispat, liber, complexat – si care e complexul, divers, monoton, etc..)
Cum iti faci cumparaturile?
(cauti cel mai ieftin produs, cauti cel mai sanatos produs, negociezi, te enerveaza preturile – le comentezi, inghiti in sec, nu te gandesti prea mult la bani – iti concentrezi atentia pe ce ai nevoie, cumperi in exces, cumperi cu limita, cumperi lucruri pe care nu le folosesti (consumi) niciodata, ramai cu gandul la cate un produs pe care ti-l doresti dar consideri ca costa prea mult, etc...)
Cum te relaxezi? Sau ce te relaxeaza?
Cum reactionezi atunci cand te simti amenintat?
Cum reactionezi atunci cand te simti inconfortabil?
Ce anume te face sa te simti amenintat? Ce anume iti ameninta? De ce?
Ce anume te face sa te simti inconfortabil? Ce te inoportuneaza? De ce?
Cum mergi pe strada?
(Grabit, plimbator, anxios, degajat, te deranjeaza multimea de oameni, te simti in largul tau in multimi, pasesti apasat, pasesti usor, faci pasi mari sau mici, ce faci cu mainile, incotro privesti cu precadere, etc...)
Cum conduci masina?
(Prudent, haotic, lejer, concentrat, anxios, degajat, sportiv, competitiv, claustrofob, etc...)
Etc....

Cerceteaza. Cerceteaza tot.
Tot ce faci. Tot ce simti. Tot ce gandesti. Tot ce nu simti. Tot ce iti doresti. Tot ce nu iti doresti. Tot ce admiri. Tot ce respingi. Tot.

Fii un observator detasat al propriului Eu.
Cu rabdare si atentie, dar mai ales cu disponibilitate – iti vei depista acele mecanisme cognitive sabotoare din propriul subconstient.

Odata ce depistezi cate unul... fii bun si nu lupta cu el. E o dizarmonie in plus, data tot de un mecanism parazit din acelasi subconstient.
Intelege. Integreaza. Discuta. Fa pace. Pune lumina (acceptare, cooperare, armonizare).
Adjudeca-ti dreptul de autor. Si creeaza. Detasat, determinat – creeaza-ti mecanisme care sa fie in acord cu dorintele tale.

Atunci cand stii exact cine esti – stii exact ce vrei.
Atunci cand stii exact ce vrei – primesti exact ce vrei.

(Ema, cred ca asta este scris mai degraba in stare beta J)))), subiectul nu s-a ales singur de data asta :) )
______________________________________________________________________


sâmbătă, 21 februarie 2015

"O aroganta"




“Hai sa facem o aroganta!” – imi spunea vecinul meu – “Hai sa comandam o pizza si sa ne uitam la o comedie pe tableta, desculti, pe malul lacului!” (noaptea – pe la 12)


Radeam cu tot sufletul de “arogantele” lui…. Venea cu cele mai nastrusnice idei, si atata se tinea de mine, pana le puneam in practica.


Imi statea mereu pe limba sa-i spun ca astea nu sunt arogante, sunt mici nebunii.
Aroganta e un cuvant care descrie o atitudine sfidatoare.
Niciodata nu l-am corectat insa.

Acum, de la o vreme, imi tot vin in minte “arogantele” lui, si ma intrebam de ce am lasat nedezbatut subiectul asta cu el....
Am ajuns pana la urma sa concluzionez ca nu aveam ce sa corectez.

 “Aroganta este un cuvant care descrie o atitudine sfidatoare”
El, vecinul meu – cu micile lui nebunii - sfida o stare de fapt: aceea ca eu nu o sa fiu niciodata iubita lui, aceea ca pe malul lacului, si descult - mai degraba contemplezi decat sa te uiti la comedii pe tableta, aceea ca la 12 noaptea, lumea in general nu iese pe malul lacului in pustietate ca sa manance pizza si sa rada la comedii.

 Pentru el era “o aroganta”.  Una asumata.

 Ce este o aroganta?
O atitudine exclusiv orientata in exterior?
Nu.
Este pur si simplu o atitudine.
Tot ce manifesti in exterior – este o expresie a ceea ce exista in interior.

 Bun, dar acuma’.... eu din postura tipei spirituale, care bate tare moneda pe modestie, pe asumare, pe ZEN.... eu ce cautam in “arogantele” vecinului meu, avand in vedere ca pe vremea aia eram deja destul de aerata....

 Ma pufneste rasul.
Aroganta mea interioara depasea cu mult aroganta vecinului.

 Fascinatia mea pentru propriul meu Eu era ... ma mir ca mi-am mai incaput in mine cateodata :))))))
Sub masca modestiei si a asumarii – debitam cele mai cretine judecati de valoare..

Cea mai impertinenta (pentru care am si fost tabacita) – era aceea in care interpretam sintagma “Totul se intampla cu un motiv”.
Eu motivul il calculam in functie de interesul rolului meu din acel moment.
In interesul rolului, nu al sinelui.

Rolul “vindecatorului” imi ocupa mare parte din timp.

Ma identificam libera cu el, considerand ca acesta este un rol pozitiv, unul corect din punct de vedere etic, moral, si spiritual.

Ajunsesem sa cred la un moment dat ca am o datorie fata de toti oamenii cu care ma intersectez.
Aceea de a-i vindeca intr-un fel sau altul.
Ca si cand eu deja traiam in dharma.
Karma mea era deja istorie veche, si nu mai aveam nimic de invatat.

Culmea, cam tot ce imi aparea in cale - era parte din chestii nerezolvate in mine.

Crezi ca imi suna vreun clopotel in creieras?
Nici vorba.

In cel mai fericit caz sesizam similaritatea, si imediat scoteam perla:
“Clar, imi este trimis mie – pentru ca eu stiu cu ce se mananca chestia asta”

Stiam, intr-adevar, cu ce se mananca.... insa nu aveam idee cum se digera.... Eu personal stateam prost cu digestia, ce era in capul meu sa cred ca procesul vindecarii se rezuma la asezonat?....

 .... In capul meu era un rol.

Unul frumos impachetat, estetic, satisfacator pentru principiile mele, dar mai ales pentru nevoile mele.

 “Atata vreme cat ai nevoi – ocupa-te de ele, inainte de a face experimente pe altii.
Altii nu exista, ei sunt proiectii ale nevoilor tale.
Vindeca-te pe tine, si abia apoi esti in masura sa-i vindeci pe altii”
Citez din minte invataturile unui saman.

 Sfera nevoiasa a egoului meu nu se lasa usor.

 “Pai daca am capacitatea sa vindec, o fac, ca nu mi s-a dat degeaba.
Daca am acces la atatea informatii – le impartasesc, ca nu mi s-au dat degeaba.
Daca eu am inteles lucruri, ii fac si pe altii sa le inteleaga, ca nu mi s-a ingaduit sa le inteleg degeaba.”
Etc... etc.....

 Si uite-asa.... eu consumam energie ore-ntregi – explicand pe limba mea cum e cu psihologia – la tanti Violeta, care saraca, din politete ma aproba... dar in sinea ei gandea ca am luat-o razna de la atata facultate.....
Consumam si din energia mea, si din energia ei.

In sinea mea, eu o vindecam pe ea.
De fapt, eu ma vindecam pe mine si atat.

Nu vorbeam pe limba ei. Vorbeam pe limba mea.

Ma felicitam pentru intelepciunea mea, si pentru sensul pe care il pot da intr-o simpla discutie.
Dar sensul il dadeam doar mentalului meu. Nu mentalului ei. (Nici nu indraznesc sa ating termenul de suflet, eram departe..)

Uneori constatam ca vindecarea mea e maxim un fel de “aspirina la pneumonie”.
Dar nu ma lasam.

Ma tineam cu dintii de conceptele mele, si daca chiar aveam un esec total cu cate cineva... imi spuneam ca e vina lui, ca nu vrea sa se vindece. Sau ca “nu i se permite”.
Toti erau de vina, numai eu eram fara pata.

Intr-un moment de rara sinceritate, am avut un dialog cu mine.
Suna cam asa:


- Tanti Violeta nu s-a vindecat, desi i-ai explicat tot ce stii, si ai facut-o “ca la carte”....

- Pai da, pentru ca nu vrea sa se vindece. Eu chiar am facut tot ce am putut....

- Dar atunci de ce te-ai apucat sa vindeci pe cineva despre care stiai ca nu vrea sa fie vindecat?

- Pai nu stiam ca nu vrea. Si poate chiar vrea o parte din ea, dar nu ii este permis.

- Si lucrurile astea le-ai descoperit pe parcurs?

- Pai... da.

- Parca spuneai ca iti sunt trimisi cu un motiv....

- Pai.... da, uite, pe tanti Violeta chiar puteam sa o vindec daca ar fi inteles ce-i spun.....

- Si de ce crezi tu ca nu a inteles?

- Nu stiu exact... cred ca e blocata in conceptele ei.... cred ca se incapataneaza sa judece cu principiile ei....

- Pai si cu ale cui principii ar trebui sa judece? Cu ale tale?

- Normal, despre ce vorbim? Eu ii arat calea, nu e neaparat calea mea, e calea corecta!

- Aha. Deci din punctul tau de vedere, tu nu lucrezi cu setul de valori al cuiva, ci il impui direct pe al tau.

- Pai nu il impun. Daca intelege – bine, daca nu intelege... atata poate, n-am ce sa-i fac!

- Aha. Deci tu de fapt nu esti chiar un vindecator, esti mai degraba un orator.

- Pai nu. Stai putin.  Vindecarea se produce 100% prin intelegere, da? Nu e vina mea ca ea nu intelege.

- Dar a cui e?

- A ei! Dhoamne...

- Pai daca nu o poti face sa inteleaga, desi tu prin asta consideri ca vindeci – in opinia mea rezulta ca nu stii sa vindeci, stii doar sa expui niste idei.

- Bai, dar ii expun ideile corecte!!!! Ce vina am eu ca ea nu intelege? ?

- Dar tu pe cine vindeci de fapt cu ideile corecte?

- ..... Discutie de trei lei.....

- Daca vrei sa vindeci ideile ei, lucrezi cu ideile ei. Ii vorbesti pe limba ei, nu pe limba ta. Lucrezi cu valorile ei, nu cu valorile tale.

- Valorile ei sunt gresite.

- Ce te face sa crezi ca ale tale sunt corecte?

- Functioneaza la mine!

- Corect. La tine. Dar tu parca o vindecai pe tanti Violeta.

- Pai valorile lui tanti Violeta ii dau migrene si amar in gura. Valorile lui tanti Violeta ii dau fierea peste cap. Ce sa fac cu valorile ei?

- Hmm.... sa i le vindeci, poate?

Dar sa i le vindeci pe ale ei, nu pe ale tale.

Daca mergi la doctor, o sa-ti scrie reteta pentru bila ta, nu pentru rinichii lui.

Asa e si cu tanti Violeta.

Degeaba ii vorbesti ei despre proiectie. Acesta este un concept greu pentru ea. Pana sa ajunga la proiectie, are de integrat notiuni mai simple.

Tanti Violeta e o femeie simpla, nu are facultatea ta, si nu are drumul tau in viata.

Nu incerca sa faci o Andreea din ea, ca nu esti tu un prototip.

Fiecare om este perfect asa cum este.

Problema cuiva se rezolva cu resursele sale, nu cu holograma ta.

Daca vrei sa ajuti la teme un copil in clasa a doua, il ajuti cu indrumari pentru clasa a doua, nu ii impui capul cu matematici aplicate. 

Ii vorbesti pe limba lui, nu ii expui o teza sofisticata in franceza, doar pentru ca tu stii sa faci asta.

Cu ce il ajuti – daca el nu intelege franceza, si nici daca ar intelege-o nu i-ar folosi, avand in vedere ca temele lui sunt in romana, si sunt la matematica, nu la filosofie?..

- Ok, posibil sa fi exagerat putin cu tanti Violeta... dar a fost minunat tot ce i-am spus....

- A fost minunat.

Dar numai pentru tine.

Pentru ea a fost doar un speech interminabil, greu de digerat.

Te crede foarte desteapta, stai linistita.

Insa desteptaciunea ta nu a ajutat-o pe ea cu nimic.

Tanti Violeta avea alte nevoi.

Si vorbeste in alti termeni. Mai putin sofisticati decat ai tai.

Si are alte preocupari. Mai putin spirituale decat ale tale.

Asta nu face din ea un om mai putin bun decat tine.

E doar un om care vorbeste alta limba decat tine.

Cand vrei sa vindeci... vorbesti pe limba ei. Lucrezi cu preocuparile ei. Te adaptezi la termenii ei.

O vindeci pe ea, nu pe tine.

Si cata vreme tu nu esti vindecata, nu vindeci pe nimeni, nu prin logos, lasa iluziile.

Nu ai putere personala. Chiar daca ai in vocabular concepte intresante.

Degeaba le ai, daca nu stii ce sa faci cu ele.

Atunci cand le stapanesti cu adevarat, stii sa le adaptezi fiecarei situatii in parte.

Atunci cand le stapanesti cu adevarat, ai in vedere interesul pacientului tau, nu evidentierea propriei inteligente, sau a setului TAU de valori.

Atunci cand le stapanesti cu adevarat, ai putere personala.

- Cum adica am putere personala? Ce vrei sa zici? Ca acum nu am?

- Nu. Acum nu ai.

- Asta e bullshit. Am trecut prin foarte multe. Am mai multa putere decat isi poate cineva inchipui!

- Puterea personala nu e echivalenta cu forta personala.

Forta nu ti-o contest.

Ai trecut, intr-adevar, prin foarte multe.

Dar inca treci.

Pentru ca ai forta personala, si iti lipseste puterea personala.

Puterea personala este o stare.

O stare de intelegere profunda a tuturor variabilelor cu care ai de-a face in acest minunat joc numit viata.

O stare in care ai depasit barierele egoului, si ti-ai largit perceptia constiintei.

O stare in care nu mai “simti nevoia sa....”

O stare in care stii suficient incat sa nu ai nevoie sa defilezi cu asta...

O stare in care intelegi suficient incat sa nu ai nevoie sa cauti vinovati sau persecutori....

O stare in care sa simti suficient incat sa nu devii vulnerabil .....

O stare in care nu ai nevoie sa ai dreptate.... si nu ai impresia ca tu detii vreun adevar universal, nici vreo cale unica....

Puterea personala este acumularea unui Weltanschauung – asa cum ii spune iubitul tau Jung, pe care il intelegi atat de superficial.....


(Weltanschauung (literal "privire înspre lume") este un termen consacrat din filosofia germană și desemnează modul sistematic în care individul înțelege și interpretează sensul lumii și al vieții. Termenul este utilizat ca sinonim pentru "părere despre lume și viață", "convingere metafizică" sau "concepție metafizică".

Noțiunea de "Weltanschauung" se remarcă prin neutralitatea cu care desemnează opiniile despre lume și viață ale individului, ea incluzând atât convingerile religioase, cât și pe cele nereligioase, deci toate reflecțiile sistematice privind rostul sau lipsa de rost a existenței lumii și a omului în lume.)

Ocupa-te de tine, cumuleaza putere personala, si abia apoi esti pregatita sa vindeci prin logos.

Abia atunci stapanesti cuvintele in asa fel incat ele sa vindece.

Abia atunci vorbesti cu sens pentru altcineva in afara de tine.

Pana atunci... esti o persoana de forta.

Cuvintele tale sunt o proiectie a cautarilor tale de sine, nimic mai mult.

Vrei sa vindeci? Vindeca-te pe tine.  Ti se pare prea putin pentru intelepciunea ta?

Nu ai putere personala. Nimic nu este “prea putin”, decat in capul tau.
_______________________________________________________________