sâmbătă, 2 mai 2015

Despre iubire



 ... Cel mai controversat subiect... unul care de cele mai multe ori dezbina, desi – prin  natura sa unifica.
M-am intrebat mult de ce dezbina – in perioadele in care-mi cautam sufletul printre mormanele de ganduri dezordonate si haotice..


„Cum se poate ca un subiect atat de sublim, cum este Iubirea – implicit Dumnezeu – sa creeze atat de multe inversunari, maimutareli, orgolii dezlantuite, razboaie..... crime?” – imi repetam in mine de-a lungul cautarilor....

Cele mai sangeroase, atroce razboaie s-au dat in numele conceptualizarii acestei.... ce?
Ce este iubirea?
Este un subiect? Un substantiv? Un verb? O stare? O entitate de sine statatoare? Un adjectiv?

Ce?
Ce este Iubirea? (Ce este Dumnezeu pana la urma?)

Si cum se depisteaza? Si cum se cuantifica? Si care e scopul si durata?

M-am invartit in jurul cozii ani de zile.... eram prinsa intr-un cerc vicios al subiectului: Subiectivul Eu, Subiectul Iubire.

Stii cand am prins un crampei din maretia Iubirii? Atunci cand am inteles Unimea, si am incetat chiar si pentru o clipa - sa ma separ de TOT.

Citesc o multitudine de shituri despre iubire. Fiecare isi adjudeca un teritoriu superior din acest punct de vedere.
Mai nou e la moda Iubirea Neconditionata - prietene... daca nu iubesti neconditionat.... tu habar n-ai ce e aia Iubire... stai jos, ai 2! Mai ai de invatat, deocamdata esti varza!
Ii vad pe acesti iubitori (neconditionati) cum conditioneaza cu biciul in mana si veninul in vorba (venin mieros, alunecos) – simtindu-se superiori in micimea lor conceptuala...

De asta am si evitat sa scriu despre iubire pana acum. In primul rand ca nu se poate conceptualiza. Apoi pentru ca nu am dat vreo gaura noua-n macaroana personal... si daca nu am dat-o eu, cine sunt mai mult ca altul? Cum sa limitez Iubirea intr-o definitie? Cum sa-i dau parametri, si cam in ce fel sa o impachetez fara sa arunc cu pietre in cei care – poate – simt in alt fel?
Cu ce ar fi viziunea mea despre Iubire mai buna decat a altuia? De unde as sti ca este ea mai buna?

.... Acum scriu, azi am curaj, dar te avertizez: nu ai sa citesti o definitie, nu ai sa gasesti ceva spectaculos, nu am nici unelte de masurare a iubirii (desi am avut o perioada in care faceam asta :))))) – omul cat traieste invata!), si nici nu am sa impart iubitorii in categorii...

Unii spun ca iubirea este diferita de la caz la caz: adica intr-un fel iti iubesti parintii, in alt fel iti iubesti partenerii de cuplu, in alt fel iti iubesti amicii.
Eu sunt de-acord, pe de-o parte – si pe de alta parte ... am un mic amendament.
Este adevarat ca iti manifesti diferit iubirea in functie de caz, insa este la fel de adevarat ca sentimentul de la baza manifestarilor diverse este acelasi.

Nu te grabi sa ma contrazici: macina putin inainte...
Stiu ca nu compari mama cu iubita, stiu ca pe iubita (sau pe iubit) o iubesti cu o pasiune straina de ceea ce ai putea simti vreodata pentru mama, stiu asta, si eu am un tata, si eu am fost iubita cuiva...
Dar hai sa patrundem putin mai adanc, dincolo de manifestarile fizice: hai sa facem un  tur al interiorului, al bazei:

Scriam data trecuta despre vindecarea de parinti, si spuneam ca (in viziunea mea, plus ceva bibliografie stiintifica) – felul in care iubesti este formatat de felul in care ai fost invatat sa simti in copilarie.
Ca parintii sunt cei care ne definesc un set initial de tipare subliminale. Tipare cu care functionam pe pilot automat toata viata de cele mai multe ori. Fara sa le contestam pertinenta, tot de cele mai multe ori.
Ma raportez la toata bibliografia recomandata anterior, si la propria mea experienta initiatica – atunci cand spun ca felul in care iubesti, dincolo de manifestarile fizice corespondente cazurilor diferite – este de fapt – acelasi in fiecare.
Si de regula ce NU ai primit de la parinti ai sa cauti toata viata in parteneri, in amici, si ai sa ceri constant de la ei – parintii.
Si de regula NU ai sa gasesti niciodata ceea ce ceri. Nu in altii.
Suna crud, drastic, veninos, insa acesta este adevarul (meu), pe care am de gand sa-l decodific in continuare.

Psihicul tau este un soft.
Are date engramate initial, si ele se auto-executa fara sa-ti ceara permisiunea la fiecare gand.
Nu e pe sistemul:
„Am un gand, ia sa vedem.... ce informatii avem in baza de date, cat sunt de corecte, care e Adevarul Suprem, care e Adevarul meu, care e parerea Creatorului, care e parerea mea, cum ma afecteaza pe mine gandul asta, cum ii afecteaza pe altii, care e valoarea lui conceptuala, unde ma situez eu in toata povestea asta urzita de micul meu gand, cat e de normal sa il hranesc cu energie, cat e de corect sa il gandesc, oare nu ar trebui sa il sterg din cap?, dar daca are valoare stiintifica, si totusi cum ii detectez adevaratul potential valoric, dar daca e un virus al sistemului?, si daca e un virus – cum il recunosc.... Doamne, nu am anti-virus.... ok, stai sa re-analizam litera cu litera gandul... o luam babeste, si facem rost de anti-virusi, ca nu ma multumeste softul asta, e si vechi si  incomplet.... bun, dar de unde stiu eu sigur ca e incomplet.... staaaaaiiii putiinnnn.... dar daca dau cu piciorul la ceva ce e tare de tot, si de fapt gandul asta despre gand este insusi un virus perfid...?”

.... La cele cateva miliarde de ganduri care-ti traverseaza mintea intr-o zi – ai fi ori un geniu extraterestru, ori un nebun cu patalama (schizofren, de regula).

Psihicul e un soft care se autoexecuta pur si simplu in Constient (instanta caracteristica starii Beta a creierului – numita si starea de veghe, adica atunci cand esti treaz si constient, adica nu visezi, nu meditezi, nu esti in stare de hipnoza, nu ai acces la anumite date – cum ar fi infra-rosiile, ultra-violetele, ultra-sunetele.... etc, date care exista, dar la care ai acces doar in subliminal).
Datele care il compun pe acest psihic au fost engramate incepand cu perioada prenatala si continuand cu primii ani de viata, in care creierul tau functiona inca in cea mai mare a timpului – in stare Alfa (undele cerebrale mai lente fata de vibratia lor caracteristica starii constiente) – stare caracteristica subconstientului – locul, sau vibratia creierului propice stocarii de patternuri.

Tot ce gandesti tu acum constient, felul in care simti – este un algoritm format initial.
Te crezi flexibil in gandire? Afla ca nu esti tocmai flexibil. Sau ca esti flexibil in limitele unor tipare bine definite.
Adica.... mai pe sleau asa.... totusi nu esti flexibil de-adevaratelea. Tot pe pilot automat rulezi. Ca-i unul absolut limitativ, ca-i unul destul de cizelat.... tot pilot automat se numeste.
Nu ai un control constient asupra lui.
In stare de veghe esti un mic robotel.
Esti un adormit in propria viata. Ok, pentru tine, daca suna prea aspru – tu esti un visator in propria viata, care-si viseaza povestea unei povesti... povestite la inceput. Inceputul tau in aceasta realitate. Sau in aceasta dimensiune a realitatii.
Egoul tau se va revolta, la fel a facut si al meu, insa numai dupa ce intelegi asta – poti sa devii stapanul propriului psihism.

Si acum revin la iubire.
Cu un mic stop la afirmatia de mai devreme.
„Si de regula ce NU ai primit de la parinti ai sa cauti toata viata in parteneri, in amici, si ai sa ceri constant de la ei – parintii.
Si de regula NU ai sa gasesti niciodata ceea ce ceri. Nu in altii.”

Softul tau e formatat pe lipsa a ceea ce cauti. Adica tu in tine contii informatia conform careia acele lucruri, sentimente, atitudini – le meriti sau nu le meriti.
Nu pot sa spun ca nu le contii in tine. Ca as face o mare eroare. De fapt tu – ca ansamblu de instante (Constient, Subconstient, Inconstient) – chiar le contii pe toate.
Insa nu stii ca le contii.
Pentru ca in starea Constienta nu esti constient de Intreg, esti constient doar de Program.

Vezi cat e de complex?
Acum intelegi de ce nu m-am incumetat sa scriu despre Iubire pana acum?

Ce este iubirea?
Daca e sa o luam pe definitii, lucrurile stau cam asa:
Tu esti iubirea. Dumnezeu este iubirea. Suma energiilor din Univers (sau Multivers) este iubirea.
Ce te-ncrunti? Crezi ca daca te uiti urat la mine tu nu esti iubire? Stramba-te cat vrei, ca tot iubire esti. Si catalogheaza-ma cum vrei tu, ca tot iubire sunt si eu.

Contrar definitiilor unor maestri de plastic, iubirea este o baza a intregii existente, sau flacara primordiala, sau... esenta, campul potentialitatii pure, din care faci parte si tu, si tot.

De ce fiecare o percepe si o manifesta in alt fel? Pentru ca toti procesam programe diferite, care programe nu suntem noi in totalitatea noastra, pana la urma.

Cum iubesti constient?
Cum vrei tu, de la un moment dat.

Pana atunci, fiecare iubeste asa cum a fost invatat sa faca asta.
Adica... e ca la cinema: Filmul ruleaza, tu il vezi, il traiesti, dar nu esti filmul, chiar daca simti emotii urmarindu-l.
Iar filmul nu e o realitate absoluta, dar este o realitate de moment a unora, pusa in scena de altii.
Si cum ruleaza filmul, si cum il percepi tu de fapt?
Crezi ca ceea ce vezi este ceea ce este? Te inseli.
Filmul de pe ecran este o suma de secvente jpeg de fapt. Desi tu percepi miscare, nimic nu misca in realitate.
Stiai asta?
Tehnic, ora aceea jumatate de actiune – nu contine miscare. Contine imagini statice expuse la o viteza care depaseste perceptia constienta. Cu ochiul le vezi intr-un fel, la organul de prelucrare (creierul) se decodifica in alt fel.
Ca sa nu mai zic de imagine in general. Crezi ca ceea ce vezi tu cu ochii tai este ceea ce este? Nicidecum. De fapt ceea ce vezi tu cu ochiul este un impuls electric, care actioneaza intr-o anumita parte a creierului, iar rezultatul se traduce in imagine. Imagine rasturnata de altfel. (se invata la scoala, in clasele primare, cred)

Ok, gata cu filosofia, gata si cu biologia, gata cu gandirea despre gandire.
Revenim la iubire.

Fiecare fel de a iubi – este cat se poate de iubitor, ca sa spun asa... :))))))
Insa iubim diferit pentru ca avem tipare diferite.
Nimeni nu-si doreste cu adevarat sa iubeasca prost.
Si nimeni nu crede despre sine vreodata ca iubeste prost.
De altfel, fiecare e pornit sa judece iubirea altora in comparatie cu iubirea sa, unde iubirea sa este cea mai cea, este baza la care raporteaza totul.
Evident, fiecare isi adjudeca propriul tipar ca fiind cel valabil.

Tu – poate la un moment dat devii constient de faptul ca felul in care iubesti tu – este un tipar, nu neaparat cel ideal in raport cu idealurile tale.
Stii, cand (daca) faci asta – esti deja mult mai constient in propria viata decat atunci cand vorbeai despre iubirea neconditionata pe care o defineai dupa niste definitii...

Intotdeauna experienta bate definitia.
Sau - viata bate filmul, cum ar veni :))

Atunci cand intelegi ca totul este o iluzie de fapt, si ca TU POTI FI TOT CEEA CE ITI DORESTI SA FII, numai sa lucrezi la Programel.... atunci abia devii stapan pe propriul destin, pe iubirea ta, pe viata ta, pe povestile tale romantice, pe tot...
Pana atunci.... hotul striga „Hotul!”.... cam pe sistemul asta e.

Ca degeaba judeci iubirea celui care te-a parasit ca un las cand iti era mai greu, degeaba judeci valoarea umana a celui care te-a inselat cu tine de mana, degeaba dai vina pe educatia proasta pe care ai primit-o, degeaba iti faci stive de reguli ca sa suntezi dezamagirea....
Toate sunt inutile.

Hotul esti tu.
La fel si Salvatorul.
Nimeni nu te poate salva de tine, oricum te-ar iubi.
Doar tu poti face asta.

Drumul de parcurs prin subconstient nu este chiar cel mai usor din lume, insa este cel mai util.
Sau – mai precis – este singurul drum care te conduce spre Tine, cel din spatele rolurilor, cel din spatele victimei sau a agresorului, cel din spatele visului.
Un drum care, desi labirintic, este unul initiatic (cu adevarat initiatic, la modul cel mai ezoteric) – unde initierea atinge Sinele, nu doar subprograme ale programului.

Ai sa-mi spui sa las teoria, si sa vin cu fapte. Concret, ca vorba lunga e saracia omului.
Si ai dreptate.
Numai ca faptele mele nu rezoneaza neaparat cu ideile tale, astfel ca de data asta nu am sa fac un ghid practic. Il recomand in continuare pe cel descris aici, dar repet ca nu este neaparat un ghid magic, pe care sa il citesti odata si brusc sa te reconfigurezi.

Pentru fiecare in parte exista un drum personal, in acord cu fiinta lui in totalitatea sa (mult mai complexa decat simple teorii ale categoriilor).

Si de regula merge greu de unul singur, desi munca este in exclusivitate a ta, meritul – la fel.
Pentru ca pana la urma ceea ce incerci sa modifici este insusi mecanismul prin care judeci ca faci asta....

Fiecare isi parcurge pasii pe ritmul si croiala personala.
Fiecare isi are calea sa, iar caile sunt infinite.
Importanta este INTENTIA.
Atunci cand ti-ai fixat intentia fara sovaiala – calea se autoreveleaza. Vine pe comanda. Fix pe sufletul tau.

Ce pot eu sa spun despre Iubire?
Ca o ai in tine.
Ca toti o avem in noi.
Ca suntem plamaditi din ea.
Ca indiferent de programul subconstient pe care il rulezi – nu esti cu nimic mai prejos sau mai presus decat altii.
Ca orice program al tau – este doar un program, atat si nimic mai mult – nu te defineste ca spirit, nu te lasa dus de valul judecatilor de valoare, si nu te limita in plus, gandind ca programul tau este defect si deci esti o cauza pierduta, sau nefericita, tu nu esti programul, esti mult, mult mai mult decat concepi liniar.

Ca felul in care esti iubit este felul in care te iubesti tu pe tine, dar nu este limita a ceea ce esti, nici limita a ceea ce poti.

Ca toti suntem iubiti dincolo de imaginatie – acolo, Acasa - de unde rezulta ca toate povestile noastre triste sunt doar niste iluzii date de egoul naiv, care fiind doar un component al recipientului sufletului tau – poate fi vindecat. Sau reconfigurat. Sau reeditat. Sau reeducat. Sau imbinat cu intelepciunea sufletului. Mult mai batran decat trupul. Mult mai educat in iubire decat stie egoul. Mult mai complet decat stie trupul. Absolut perfect, indiferent de programul mental.

Ce pot sa spun despre relatiile romantice?
Ca sunt povesti ale rolurilor tale temporare si liniare. Pe care le poti scrie dupa bunul plac.
Dupa ce iei legatura cu Tine.
Stiai ca iubirea este o vibratie a muzicii propriului Eu? Da, da! Noi la baza suntem energie care suna intr-un fel sau altul, diferit in functie de vibratiile personale. :)))) Nu, nu e o figura de stil, nici o abstractizare personala - este o teorie a unor cercetatori.

Ce am de spus despre motivele pentru care ajungem in rolurile acestea ciudate si frustrante de cele mai multe ori?
Ca sunt lectii personale pe care ni le asumam in alt plan.
Acolo, Acasa.
Pentru a creste in Iubire. Care este infinita, la fel ca Dumnezeu. Pe Care nicio definitie nu Il poate cuprinde in totalitatea Sa. Dar care – cu siguranta – este Insasi Iubirea.
Campul potentialitatii pure.

Stiai ca – fara sa stii – iubesti si esti iubit intr-un fel in care poate ca ai visat toata viata, dar ai crezut ca este doar un vis?
 

Inca ceva si-am incheiat:
Regula iubirii este ca nu contine reguli.
Intelege asta - si ai lumea la picioare.