sâmbătă, 18 februarie 2017

Entropie + Gravitație = Love



De foarte multe ori am fost în situația de a avea o opinie diferită față de cea a interlocutorilor mei. Uneori m-am contrazis până la sânge.

Pe vremuri, pentru că îmi doream să am eu dreptate.
Mai exact – aveam nevoie de asta.
După un timp, pentru că îmi doream ca ceilalți să înțeleagă lucruri.
Mi-a fost greu să înțeleg că tot eu aveam nevoie de asta.

Tare greu se iese din mirajul rolului de altruist.
Ăsta e păcătos, pentru că – prin însăși forma sa, își neagă nevoia personală de la bază.
Dom'le, eu nu am niciun interes. Eu mă preocup doar de binele altora. Vreau ca ei să înțeleagă. Sunt altruistă.

Altruistă my ass.

Câtă vreme mă enervează sau mă doare, sau am o reacție emoțională de orice fel care mă împinge la contrazicere până-n pânzele albe – e nevoia MEA.

Ca să nu mai zic că – prin mecanismul unei rezonanțe infailibile, eu atrag exact acele discuții de care am nevoie personal. Contradicțiile acelea fac parte din dialogul meu interior. Mă refer la fond, nu neapărat la formă.

Eu nu am putut să înțeleg de-adevăratelea chestia asta, multă vreme. Adică-mi plăcea teoria, dar o aplicam greu.

Când, de fapt, totul este doar despre mine.
Nimeni și nimic altceva.
Din simplul motiv că creierul, aparatul cu care eu prelucrez informația, orice fel de informație – este conceput în așa fel încât în instanța conștientă a psihismului, tot ce este capabil să prelucreze – face parte din sfera propriilor produse.

Spre exemplu, în setările de bază, comune tuturor, există niște praguri ale percepțiilor. De pildă, vedem între anumiți parametri ai luminii. Infraroșiile sau ultravioletele, deși există, ele nu pot fi percepute de om cu ochiul liber. Pentru că, în setările creierului său, acestea sunt subliminale. Adică sub/peste pragul liminal al percepției conștiente. Ele există, fac parte din viața de zi cu zi, dar eu nu le văd, prin urmare – pentru mine nu există. Nu în sfera preocupărilor conștiente.

Eu văd, aud, simt, gândesc – doar ceea ce conțin în mine prin prisma propriilor setări.

Orice discuție aș avea în viața asta – face parte dintr-un spectru al propriilor emanații. Nimic din ceea ce nu mă compune – nu poate fi perceput, respectiv prelucrat în plan conștient, oricât de șmecheră aș fi.

Câte vieți într-o singură viața!
Fascinant.

Toți oamenii cu care am luat și voi lua vreodată legătura – sunt simboluri ale propriilor mele produse cognitive.
Sună destul de ciudat fraza asta, dar, în sine nu este ciudată deloc. Inclusiv vorbirea este o formă de simbol al produselor cognitive. Gândul meu este, de fapt, un impuls electric între neuroni, care neuroni sunt niște chestii electro-magnetice foarte mici și complexe.
Eu, creierul meu traduce aceste impulsuri în imagini, sunete, senzații tactile, olfactive, etc.
Fiecare om pe care eu îl întâlnesc în viața asta, face parte din propria mea compoziție cognitivă. Suntem câteva miliarde pe globul ăsta. Dar interacționăm doar cu aceia care simbolizează (reflectă) propriile procese cognitive.

Nu-i filosofie ce zic acum. E fiziologie.

Cum îi scriu fix în clipa asta pe chat unui prieten, totul se rezumă la setările personale. Iar noi, indivizii, miliardele, suntem fiecare în parte o mică chestie complicată, care în sine este un proces, nu un element static, iar procesul se referă la auto-perfecționare, indiferent de forma în care acest proces este simbolizat.

Eu, dintre miliarde, sunt, de fapt singură pe lume. Voi, restul, sunteți pentru mine impulsuri proprii.
Așa cum eu, la rândul meu – sunt pentru voi.
Nu înseamnă că voi nu existați, ci înseamnă că – îmi reflectați procese proprii, destul de complicate ca fond, dar extrem de simple ca formă.

Ideea principală în toată înșiruirea asta de evenimente, oameni, cuvinte, obiecte – de-a lungul unei vieți de om – este aceea de auto-perfecționare cu ajutorul simbolisticii. În sine, totul e un proces electromagnetic.
Celulele mele asta fac. Dau impulsuri electromagnetice de diferite intensități. Eu sunt un proces. Tot ce mă compune – asta este.
Că creierul meu le traduce în imagini, sunete, mirosuri – e chestie de setare.

Noi, oamenii, ne derulăm viețile exact așa cum fac neuronii noștri în societatea lor, numită creier.
Fiecare în sine conține informație și are proprietăți electromagnetice. Nu toți se cunosc între ei, ci sunt împărțiți pe zone de interes comune. Mai precis, pe un principiu al similarității funcției. Unii colaborează pe funcția vorbirii, alții pe funcția mișcării, alții pe diferite procese fiziologice, etc.

Ceea ce este sus este și jos.
Celula conține întregul, iar întregul reflectă celula.

Până nu-demult m-aș fi preocupat enorm să mă fac înțeleasă în totalitate.
Era o nevoie a mea, personală. Un proces al meu. Cu mine însămi.
Acum, această nevoie a dispărut. Pentru că am reușit să înțeleg procesul. Și să colaborez activ. Sunt atentă la dialogul meu interior. Mă surprind de foarte multe ori cu câte un conflict.
Nu sunt cea mai pacifistă persoană.
Dar caut echilibrul în această gravitație fascinantă ce conlucrează mână-n mână cu partenera sa de existență – entropia.

Știai că – la bază – suntem niște entități entropice, care, prin prisma proceselor electromagnetice (preponderent cognitive) devenim sisteme funcționale, uneori aproape armonioase?
Gravitația ne-ajută.


marți, 7 februarie 2017

Sunt pasionată de om. Dar mă vindec.



Nu sunt pasionată de politică. N-am fost niciodată, și nici nu voi fi.
Dar mă pasionează omul. În toate formele expresiei sale. De la celulă până la societate, națiune, mapamond.
Că veni vorba: un întreg mapamond trimite mesaje de solidaritate pentru românii din stradă. Atât din sfera oficială, cât și din stradă. Străzile țărilor. Din lumea largă. Unii înțeleg exact ordonanța care a revoltat sute de mii de români (în speță politicieni care trimit opinii și mesaje oficiale), alții înțeleg doar că românii luptă zilele astea împotriva corupției. Cert este că, indiferent de modul în care fiecare înțelege ce se întâmplă zilele acestea în România, un mapamond întreg susține românii din stradă. Adunătura asta de idioți manipulați, așa cum li se mai spune în anumite medii.


Că vorbeam de corupție.
Să zicem că ești funcționar public. Lucrezi, evident, pe o leafă de rahat. Și ți se ivește ocazia să faci și tu un ciubuc. Să zicem.... onorabil. La valoare mă refer, nu la moralitate. E ilegal ce implică ciubucul, dar nu intră la penal, ci la contravenție.
Ce faci?
Pe bune acum. Fii sincer. Dacă ești șofer, știi ce zic. Pe alea cu contravenție ți le mai scapă la picior câteodată. Dă-o-n măsa, dacă te prinde – plătești în 48 de ore și ai scăpat la jumate.
DACĂ TE PRINDE.
Revenim la tine ca funcționar. E ciubucul sigur, sau etica? DACĂ TE PRINDE, e contravenție. Dar nu prea te mai prinde, că mai sunt niște ordonanțe, date de același guvern, care îți ușurează ... ciubucăreala. Gen – ca să te prindă trebuie să fii prea prost, sau să te autodenunți cumva. Că s-a dat liber la afaceri cu neamuri și prieteni. Na, cât de ghinionist să fii, în aceste condiții chiar să fii prins cu ceva? Apoi... dacă ești chiar prea prost, și ești prins... dă-o-n măsa de contravenție, c-o plătești eșalonat pe 30 de ani. În maxim un an îți scoți "prejudiciul". Că mai faci un ciubuc -  două.

Ok. Acum șterge tot, cu excepția scenariului inițial.
O luăm de la capăt.
Deci ești funcționar public, cu o leafă de nimic. Și ți se ivește ocazia să faci și tu un ciubuc. Să zicem.... onorabil. La valoare mă refer, nu la moralitate. E ilegal ce implică ciubucul, dar nu intră la contravenție, ci la penal. Adică pușcărie.
Ce faci?
Pe bune acum. Fii sincer. Dacă ești șofer, știi ce zic. Pe alea cu contravenție ți le mai scapă la picior câteodată. Dă-o-n măsa, dacă te prinde – plătești în 48 de ore și ai scăpat la jumate.
DACĂ TE PRINDE. Și te prinde. Că nu există în acest scenariu ultimele ordonanțe. Și deci.... trebuie să fii prea deștept și extrem de bazat ca să NU TE PRINDĂ.
Revenim la tine ca funcționar.
E ciubucul sigur, sau etica? Dacă te prinde, e PUȘCĂRIE.

Hai să ne-ntoarcem puțin la stradă. Știi tu, la "acea adunătură de idioți manipulați". Câteva sute de mii. În toate orașele țării. Pe care un mapamond întreg îi susține. Mă rog... nu 7 miliarde de oameni, ci oameni din toate colțurile lumii. Atât oficiali, cât și simpli cetățeni. De pe stradă, așa ca noi, ăștia, idioții.

Avem un guvern care susține că sute de mii de oameni au fost scoși în stradă printr-un fel de coerciție. Că multinaționalele își obligă angajații să iasă în stradă să strige împotriva corupției, dar de fapt ei fiind nemulțumiți de legea fiscalității.
Întortocheată teorie.
Câtă putere și pe multinaționalele astea
Și ce popor de cretini.
Niște retardați slugarnici, cărora le-a impus conducerea să stea-n stradă pe frig, să strige cu șustă că nu vor corupție, ca să obțină... abrogarea unei ordonanțe care în sine ar cam fi ajutat aceste multinaționale să facă niște ciubucuri frumușele cu statul. Așa, moca, fără răspundere penală.
Și ăștia, idioții, au plusat.
Au zis: "Șefu', noi ieșim și cu copiii-n brațe! Și nu ne lăsăm, nu ne lăsăm, șefu', până nu te rezolvăm!"
Iar șefu' a dat aprobator din cap, și-a zis: "Am să ies și eu în stradă, ca să fie la număr!"
Acest scenariu s-a derulat pe repeat, la idem, în mai multe orașe din țară.
CU siguranță, s-or fi vorbit. Fix în noaptea aia. Au stat toți cu ochii pe știri, și când au prins faza cu ordonanța 13, s-au sunat imediat unii pe alții, și și-au zis: "Acum e momentul! Dăm lovitura brusc! Fii atent, ziceam că nu ne convine asta cu corupția. Fiecare să-și sune imediat angajații retarzi, să-i trimită repede în stradă!"
Astfel, sunați în miezul nopții de șefii lor, bieții cretinoizi s-au văzut obligați să iasă imediat în stradă. S-au îmbrăcat repede – și s-au lipit de stradă, gata.

Pffff......

Avem un guvern care – da, chiar este în stare să trateze cu acest sictir un popor.

Un director de bancă a ieșit în stradă
Dovada! Dovada indubitabilă că multinaționalele-s de vină! Bine-nțeles, împreună cu Iohannis. Bă, te pomenești că Iohannis face de-o ciorbă cu "confederația multinaționalelor unite".... Gizăs, cum de nu m-am gândit.... Stai așa..... nu cumva Iohannis ÎNSUȘI o fi sunat în acea noapte la toate multinaționalele din țară? Apel în grup, să nu piardă vremea.
Nu... nu.... cred că mai degrabă a sunat direct la angajații multinaționalelor, tot apel în grup, și le-a zis că a vorbit cu șefii lor și că au ordin să sară rapid din izmene și să iasă-n stradă!!!

Bre... dacă e director de bancă nu e cetățean al României? Nu are dreptul la o opinie civică? Are vreun regim special, intră la vreo lege a imparțialității? Că chiar nu pot să înțeleg legătura....

Păi bă, omule, dacă ăsta, directorul, are lăcheții lui care să-i facă șmenul.... cât de bou să fie să-și strice sănătatea-n frig, și să se dea și de gol, așa, ca tembelul?

Unde vreau să ajung?

Niciodată nu am fost pasionată de politică. Nici nu voi fi vreodată. Așa cum am mai povestit, pe vremea când eram jurnalist de teren, șeful meu mă putea pedepsi doar într-un fel – anume trimițându-mă să fac știri pe la partide.
Dar sunt pasionată de om. În toate formele sale de expresie. De la celulă până la societate.

Și felul în care noi, ca oameni – suntem catalogați de către membrii unui guvern angajat în slujba noastră.... mie personal îmi lasă un gust amar.
Un astfel de sictir uman nu am întâlnit de mult.

Un trust de televiziuni măsura în această seară metrul pătrat, insinuând șmecherește că de fapt nu au fost atâtea sute de mii de oameni în stradă. Că s-ar fi furat la numărătoare.
Acel trust care prezintă mereu lucrurile în moduri ..... Cum spunea un reprezentant al lor: Cică exagerarea e permisă la jurnaliști. Acuma, prin exagerare înțelege fiecare ce poate.
Sincer, eu am făcut o școală de profil, și-am fost jurnalist vreo 10 ani. Pe vremea mea nu am auzit asemenea teorii. Eu eram trimisă de unde-am venit dacă nu puteam enumera trei surse înainte de a ieși pe post cu vreo știre menită să atingă imaginea și integritatea unui om.
Exagerările.... la can-canuri, eventual.

La acest nivel.

În acest timp, un guvern îndatorat să managerieze o țară, de idioți sau nu - se laudă cu un milion de susținători care vor să contra-manifeste.
Ca fin cunoscător, depistez subliminalul suprem: frica. O amenințare mascată. Că cică milionul fierbe să iasă-n stradă, pentru El, guvernul.....


Acest "milion" mi-a lăsat un gust amar.... Amar rău, de bilă vărsată. O mână de omuleți pe care nici măcar nu pot să-i judec.


Sunt pasionată de om.
Dar mă vindec.


Aceasta este o imagine în noapte a Cascadei Niagara , iluminată în culorile steagului românesc, în semn de susținere a acestor idioți de corporatiști manipulați....